Prima pagină » International » Roberta Metsola anunță reforme „ample” în PE după scandalul de corupție: „Există vulnerabilităţi care trebuie remediate”
Roberta Metsola anunță reforme „ample

Roberta Metsola anunță reforme „ample” în PE după scandalul de corupție: „Există vulnerabilităţi care trebuie remediate”

15 dec. 2022, 23:40,
în International

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunţat, joi, reforme „ample” pentru anul 2023, în contextul scandalului de corupţie care afectează instituţia, informează cotidianul Le Figaro.

„Sunt pe cale să elaborez un pachet de reforme ample care va fi prezentat la începutul anului viitor”, a declarat Roberta Metsola la reuniunea Consiliului European, aflată în curs la Bruxelles.

Printre măsurile care ar urma să fie aplicate se numără garanţii de protejare a activiştilor de integritate şi interzicerea grupurilor de prietenie non-oficiale cu naţiuni din afara Uniunii Europene.

Roberta Metsola: „Există vulnerabilităţi care trebuie remediate”

Roberta Metsola a transmis că există mai multe vulnerabilităţi care trebuie remediate și a oferit drept exemplu activitățile foştilor membri ai Parlamentului European.

„Există vulnerabilităţi care trebuie remediate, spre exemplu în privinţa activităţilor foştilor membri ai Parlamentului European, în privinţa registrelor de transparenţă şi a persoanelor autorizate să intre în Parlamentul European”, a subliniat Roberta Metsola.

Eva Kaili, vicepreședintă a Parlamentului European, arestată la Bruxelles pentru corupție

Eva Kaili, europarlamentar PASOK, a fost exclusă din partid în urma investigațiilor autorităților belgiene cu privire la acuzațiile de corupție, scrie Ekathimerini.

„În urma ultimelor evoluții și a anchetei autorităților belgiene cu privire la corupția oficialilor europeni, europarlamentarul PASOK, Eva Kaili, a fost exclusă din partid prin decizia președintelui Nikos Androulakis”, a anunțat partidul de centru-stânga.

„De câteva luni, anchetatorii de la PJF (Poliția Judiciară Federală, NDLR) au suspectat o țară din Golf că influențează deciziile economice și politice ale Parlamentului European, prin plata unor sume substanțiale de bani sau prin oferirea de cadouri semnificative unor terți cu o valoare semnificativă pentru poziție politică sau strategică în cadrul Parlamentului European”, explicase, mai devreme, parchetul federal, potrivit La Libre Belgique.

În ceea ce privește beneficiarii, este vorba de personalități care au „o poziție politică și/sau strategică semnificativă” în cadrul Parlamentului European. Eva Kaili susţine că este nevinovată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
28 septembrie 2026
28 septembrie 2026