Prima pagină » Actualitate » România, condamnată de Curtea de Justiţie a UE pentru poluarea din Bucureşti
România, condamnată de Curtea de Justiţie a UE pentru poluarea din Bucureşti

România, condamnată de Curtea de Justiţie a UE pentru poluarea din Bucureşti

30 apr. 2020, 15:29,
în Actualitate

Informație de ultim moment. România a fost condamnată, joi, de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru poluarea din Bucureşti. Deocamdată nu se știe ce sancțiune va primi țara noastră, însă Curtea a precizat că România nu a respectat reglementările privind valorile limită de PM10.

Decizia a fost luată după ce Comisia Europeană a reclamat că România nu respectă reglementările în materie de poluare. Comisia a trimis în judecată România pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind calitatea aerulului înconjurător, pentru depăşirea sistematică a valorilor limită pentru microparticule (PM10) în Bucureşti.

„România, pe de o parte, prin nerespectarea sistematică şi persistentă, din anul 2007 şi până cel puţin în anul 2016, a valorilor‑limită zilnice pentru concentraţiile de PM10 şi prin nerespectarea sistematică şi persistentă, din anul 2007 şi până în anul 2014 inclusiv, cu excepţia anului 2013, a valorilor‑limită anuale pentru concentraţiile de PM10 în zona RO32101 (Bucureşti, România), nu şi‑a îndeplinit obligaţiile care îi revin (…) privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa (…) şi, pe de altă parte, nu şi‑a îndeplinit, în ceea ce priveşte această zonă, începând din 11 iunie 2010, obligaţiile care îi revin în (…), în special obligaţia (…) de a se asigura că perioada de depăşire este cât mai scurtă cu putinţă”, se arată în decizia de joi a CJUE.

În minută nu este precizată însă şi sancţiunea pe care o va primi ţara noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`