Prima pagină » Actualitate » România îl convoacă pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drone din Germania
România îl convoacă pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drone din Germania

România îl convoacă pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drone din Germania

02 sept. 2026, 18:21, 5 ,
Andreea Ciobanu în Actualitate

România îl convoacă pe ambasadorul Rusiei la București la Ministerul Afacerilor Externe, după ce autoritățile germane au atribuit Rusiei tentativa de atac cu drone de la aeroportul Leipzig/Halle. Premierul interimar Ilie Bolojan și ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, au transmis mesaje de solidaritate cu Germania, iar șefa diplomației române avertizează că acțiunile atribuite Moscovei „nu vor rămâne fără răspuns”.

Decizia Bucureștiului vine în contextul în care anchetatorii germani au identificat doi suspecți în cazul tentativei de atac cu drone asupra unei aeronave ucrainene de transport, incident produs pe 4 august pe aeroportul Leipzig/Halle.

Germania atribuie operațiunea Rusiei, în timp ce Moscova respinge acuzațiile și susține că este vorba despre o provocare.

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis că România este „pe deplin solidară” cu Germania și a încadrat incidentul într-un tipar mai larg de acțiuni hibride atribuite Rusiei împotriva statelor europene.

„Guvernul României este pe deplin solidar cu Germania în urma atribuirii către statul rus a incidentului cu drone de la Leipzig. Acesta este un alt exemplu de comportament provocator al Rusiei față de UE și statele sale membre. Nu este un incident izolat, ci face parte dintr-un tipar mai larg de atacuri hibride. Rămânem uniți în hotărârea noastră de a ne consolida securitatea”, a transmis premierul interimar.

Oana Țoiu: „Aceste acțiuni nu vor rămâne fără răspuns”

Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a susținut că statele membre ale Uniunii Europene și aliații NATO trebuie să acționeze împreună în urma concluziilor autorităților germane.

Țoiu a amintit că România se numără printre statele europene care s-au confruntat cu activități hibride, ingerințe sau provocări atribuite Rusiei.

„În urma concluziilor autorităților germane potrivit cărora Rusia poartă responsabilitatea pentru atacul cu dronă de la Aeroportul Leipzig/Halle, acționăm în mod colectiv și ferm, în calitate de state membre ale UE și aliați NATO. România își exprimă solidaritatea deplină cu Germania și cu celelalte state europene care au fost martore la activități hibride, ingerințe sau provocări nesăbuite și persistente din partea Rusiei. România se numără printre aceste țări. Aceste acțiuni nu vor rămâne fără răspuns”, a transmis ministrul interimar de Externe, pe X.

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE: „Nu va exista impunitate”

Oana Țoiu a anunțat și decizia de convocare a ambasadorului Rusiei la București la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Mesajul transmis de șefa diplomației române este că Bucureștiul nu va tolera acțiunile hibride atribuite Rusiei și că descurajarea presupune inclusiv capacitatea de a impune „un cost real agresorului”.

„Am decis să-l convocăm pe ambasadorul Rusiei la București la Ministerul Afacerilor Externe al României. Mesajul nostru este clar: nu vom tolera acțiunile hibride ale Rusiei și vom răspunde uniți. Nu va exista impunitate. Descurajarea necesită atât pregătire, cât și disponibilitatea de a impune un cost real agresorului.”, a transmis ministrul interimar de Externe.

Germania a identificat doi suspecți în ancheta privind atacul cu drone

Reacțiile oficialilor români vin după ce anchetatorii germani ar fi identificat doi suspecți în cazul tentativei de atac cu drone asupra unei aeronave ucrainene de transport de pe aeroportul Leipzig/Halle, produsă pe 4 august.

Potrivit informațiilor apărute în cadrul unei investigații, unul dintre suspecți este un bărbat născut în Rusia, care deține cetățenie letonă. Cel de-al doilea este un cetățean din Belarus care are și pașaport rusesc.

Ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a afirmat că tentativa de atac a fost pregătită și executată cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și cu resurse organizatorice importante.

Potrivit oficialului german, informațiile obținute indică persoane care ar fi acționat la comanda unor structuri de stat rusești. Dobrindt i-a descris pe suspecți drept agenți de nivel inferior.

Autoritățile germane investighează, de asemenea, posibilitatea ca în operațiune să fi fost utilizate mai multe drone decât se credea inițial. Până în prezent, trei aparate au fost recuperate integral sau parțial.

Rusia respinge acuzațiile formulate de Germania privind implicarea sa în incidentul de la Leipzig/Halle.

Moscova a calificat incidentul drept o provocare și a acuzat autoritățile germane că încearcă să alimenteze o nouă campanie antirusească.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Comentarii
  • Compunere Toiu Oana, cls a II-a primara

    Romania e tare.
    Ce tare e Romania! Odata se rasteste la Rusia, la China…pai cu cine cred ei ca se pun?
    Romania imediat intervine pentru Germania, chiar daca nu i se cere. Bravo, Romania!
    Ce diplomatie frumoasa!

  • Câtă prostie zace în mormanele astea de carne europene!!! Este distopic. Orwell ar fi invidios :)))))))

  • Încă o capodoperă de diplomație cretina. Puternica Germanie are nevoie sa fie apărată de sărmana Românie? Cât o să ne mai înjosească lingăii și trădătorii din guvernul României? In fiecare zi spunem că mai jos nu mai putem sa decadem că țară. Și mereu vedem că se poate și mai rău.

  • Cata prostie! DOAMNE FERESTE! Ce treaba sau amestec avem noi intre Rusia si Germania? Tara asta este condusa de niste idi-o-ti! Cat timp ii mai rabdam oare si cat timp ii mai rabda Rusia oare ?

  • Eduard Antoniu

    La voi acasa la Moscova veti fi liberi, neintinati si destepti – nu ca acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026