Prima pagină » Razboi în Ucraina » România și Republica Moldova oferă ajutor Ucrainei după atacul cu rachete din Odesa
România și Republica Moldova oferă ajutor Ucrainei după atacul cu rachete din Odesa

România și Republica Moldova oferă ajutor Ucrainei după atacul cu rachete din Odesa

01 iul. 2022, 20:14, 2 ,
în Razboi în Ucraina

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat astăzi, 1 iulie, că România este dispusă să ajute victimele atacului cu rachetă din această dimineață din regiunea Odesa și că autoritățile române sunt în legătură cu cele ale Republicii Moldova, care administrează centrul de reabilitare pentru copii de la Sergheevca.

Bogdan Aurescu a declarat că atacul de vineri asupra unor obiective civile din regiunea Odesa reconfirmă că este vorba despre un război nu doar ilegal, ci şi imoral şi care trebuie să ia sfârşit cât mai repede.

Bogdan Aurescu a spus că autorităţile din România sunt în contact permanent cu cele de la Chişinău

El a spus că autorităţile din România sunt în contact permanent cu cele de la Chişinău, iar în măsura în care pot să ajute în legătură cu victimele acestui atac, o vor face.

„Noi am condamnat foarte ferm acest atac care a avut loc în această dimineaţă, aşa cum am condamnat toate celelalte atacuri care au fost îndreptate de către Federaţia Rusă împotriva civililor din Ucraina. Este încă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional umanitar, încă o încălcare flagrantă a regulilor care reglementează ducerea războiului, desfăşurarea ostilităţilor. Pentru că dreptul internaţional umanitar interzice ca civilii să fie ţinte ale atacurilor militare, interzice ca obiectivele civile să fie implicate în ostilităţi. Şi din acest punct de vedere, această nefericită situaţie creată de încă un atac împotriva civililor nu face decât să reconfirme faptul că vorbim despre un război care nu este doar ilegal, dar este şi imoral şi care trebuie să ia sfârşit cât mai repede. Vom lua legătura şi suntem în contact permanent cu colegii noştri de la Chişinău, în măsura în care putem să ajutăm în legătură cu victimele acestui atac o vom face”, a declarat Bogdan Aurescu vineri la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Armata rusă s-a retras din Insula Șerpilor și a tras într-un bloc plin de civili în Odesa

Un atac cu rachete rusești în portul ucrainean Odesa, în sudul Ucrainei, a ucis vineri, 1 iulie, dimineața devreme cel puțin 10 persoane, a declarat un oficial regional, la o zi după ce Ucraina a alungat forțele rusești din avanpostul strategic din Marea Neagră, Insula Șerpilor, scrie Reuters.

Rapoartele anterioare au declarat că șase persoane au murit în atacul nocturn asupra unei clădiri rezidențiale, inclusiv trei copii, informează Mediafax.

„Numărul morților în urma unei lovituri asupra unei clădiri de apartamente cu mai multe etaje a crescut acum la 10”, a declarat Serhiy Bratchuk, purtătorul de cuvânt al administrației regionale din Odesa, pe canalul său de Telegram.

Reuters nu a putut confirma în mod independent detalii despre incident.

Armata rusă a tras într-un bloc plin de civili în Odesa

Acest atac a avut loc după ce Rusia a declarat joi, 30 iunie, că a decis să se retragă din Insula Șerpilor ca un „gest de bunăvoință” pentru a arăta că Moscova nu obstrucționează încercările ONU de a deschide un coridor umanitar care să permită transportul de cereale din Ucraina.

Ucraina a declarat că a alungat forțele rusești de pe insulă după un asalt cu artilerie și rachete, iar președintele Volodimir Zelenski a salutat victoria strategică.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`