Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri, 18 februarie, că Guvernul va transmite oficial către Comisia Europeană o cerere de reanalizare a plății în valoare de 231 de milioane de euro, bani din PNRR condiționați de îndeplinirea jalonului privind modificarea pensiilor magistraților.
Această solicitare vine după ce termenul limită impus de Comisia Europeană, 28 noiembrie 2025, nu a fost respectat din cauza amânării deciziei Curții Constituționale privind legea pensiilor magistraților, care a stârnit întârziere de trei luni.
„S-a făcut dreptate: CCR a declarat constituțională tăierea pensiilor speciale ale magistraților. Guvernul condus de Ilie Bolojan a reușit, pentru prima dată în istorie, să implementeze această reformă”, a transmis Dragoș Pîslaru după decizia Curții.
România poate cere 231 de milioane de euro din PNRR
Ministrul a precizat că, în orele următoare, va avea discuții cu oficialii europeni pentru a-i informa despre decizia CCR. După promulgarea legii de către președintele Nicușor Dan, România va putea demonstra că a îndeplinit reforma asumata prin PNRR și va solicita deblocarea celor 231 de milioane de euro.
Dragoș Pîslaru a subliniat însă că promulgarea legii nu va fi imediată, deoarece Palatul Cotroceni trebuie să primească mai multe documente de la Curte, inclusiv motivarea deciziei. Ulterior, acestea vor fi transmise Comisiei Europene pentru reanalizarea cererii de plată nr. 3.
„Chiar și în contextul întârzierii regretabile de peste două luni după termenul-limită, voi depune toate eforturile diplomatice, formale și informale, pentru a salva situația jalonului pensiilor speciale și cei 231 de milioane de euro, bani europeni nerambursabili”, a mai spus ministrul.
CCR a validat legea pensiilor magistraților
Judecătorii Curții Constituționale au decis miercuri, după cinci amânări, că legea care crește vârsta de pensionare a magistraților și reduce cuantumul pensiei de serviciu este constituțională, cu 6 voturi pentru și 3 împotrivă.
Legea, pentru care premierul Ilie Bolojan și-a angajat a doua oară răspunderea în Parlament la 2 decembrie 2025, prevede:
- Pensia de serviciu va fi calculată 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă.
- Magistrații se pot pensiona anticipat dacă au o vechime de 35 de ani, însă sub vârsta standard de 65 de ani se aplică o penalizare anuală de 2% până la atingerea acestei vârste.
Legea urmează să fie promulgată de președintele Nicușor Dan, moment în care va deveni activă și va permite deblocarea fondurilor PNRR necesare implementării reformei.