Un grup de 12 state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au cerut miercuri Comisiei Europene să suspende regulile care obligă companiile aeriene să returneze în totalitate pasagerilor banii pe biletele zborurilor anulate, apreciind că transportatorilor aerieni ar trebui să li se permită să ofere în schimb vouchere pentru zboruri ulterioare, transmite Reuters.
Pandemia de COVID-19 a obligat companiile aeriene să blocheze la sol avioanele pentru mai mult de o lună astfel că mai multe companii precum Lufthansa şi Air France KLM încearcă să obţină sprijin de la stat, scrie agerpres.ro. Într-o scrisoare comună trimisă miercuri, miniştrii Transporturilor din Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Franţa, Grecia, Irlanda, Letonia, Malta, Olanda, Polonia şi Portugalia au cerut Comisiei Europene un amendament temporar la Directiva UE privind drepturile pasagerilor. Semnatarii scrisorii susţin că Executivul comunitar ar trebui să propună de urgenţă acest amendament, conform căruia consumatorii vor fi obligaţi să accepte vouchere în locul returnării banilor, cu anumite condiţii.