Prima pagină » National » Românii dau ceasurile înapoi mai devreme în 2025! Vezi data exactă
Românii dau ceasurile înapoi mai devreme în 2025! Vezi data exactă

Românii dau ceasurile înapoi mai devreme în 2025! Vezi data exactă

26 aug. 2025, 15:40, 1 ,
Redacția BZI în Bzi.ro

În 2025, schimbarea orei de vară către ora de iarnă va avea loc mai devreme decât anul trecut. Dacă în 2024 românii au dat ceasurile înapoi în noaptea dintre 26 și 27 octombrie, anul acesta revenirea la Timpul Legal Român (GMT+2, ora Europei Orientale) va avea loc în noaptea de sâmbătă, 25 octombrie, spre duminică, 26 octombrie.

La ora 4.00 dimineața, ceasurile se vor da înapoi la ora 3.00, marcând încheierea perioadei de vară care începe în ultima duminică din martie.

Cum funcționează schimbarea orei

Schimbarea nu se aplică simultan în toate țările, fiind influențată de fusurile orare. Conform convențiilor internaționale, fiecare fus orar corespunde unei diferențe de 15 grade longitudine:

  • Europa Occidentală – GMT+0
  • Europa Centrală – GMT+1
  • Europa Orientală – GMT+2

În total, aproximativ 70 de state, inclusiv țările din Uniunea Europeană, își ajustează ceasurile de două ori pe an. Astfel, Marea Britanie, Irlanda și Portugalia revin la GMT, Spania, Italia, Franța și Germania la GMT+1, iar Grecia, Cipru, Estonia sau Finlanda la GMT+2, potrivit timeanddate.com.

Dezbateri despre eliminarea schimbării orei

De câțiva ani, Uniunea Europeană discută posibilitatea renunțării la modificarea sezonieră a ceasului, lăsând fiecărui stat libertatea de a rămâne permanent la ora de vară sau la ora standard. Parlamentul European a susținut această idee încă din 2019, însă nicio decizie finală nu a fost luată.

Un sondaj realizat de Comisia Europeană în 2018 a strâns 4,6 milioane de răspunsuri, dintre care 84% au cerut renunțarea la modificarea orei, dar problema a rămas deschisă.

Schimbarea orei este controversată și din punct de vedere al sănătății. Mulți oameni resimt dificultăți de somn, oboseală, dureri de cap sau iritabilitate, în special după trecerea la ora de vară. Studiile arată că aproximativ 40% dintre respondenți raportează probleme de concentrare după ajustările de timp.

Conceptul de „oră de vară” a fost propus prima dată de Benjamin Franklin în 1784, dar a fost aplicat efectiv abia în 1916, în timpul Primului Război Mondial, pentru a economisi energie. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1931 și aplicată permanent din 1979. Din 1998, trecerea la ora de vară are loc în ultima duminică din martie, iar revenirea la ora standard – în ultima duminică din octombrie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9! Cine va reprezenta SUA, în locul său
Iniţiativa „Bucharest Nine“ (B-9) este o platformă de cooperare politică şi economică între nouă ţări NATO pentru consolidarea securităţii euro-atlantice pe flancul estic. Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9. Formatul București 9 a fost înfiinţat la iniţiativa fostului preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi a preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, în 2015, iar prima […]
Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9! Cine va reprezenta SUA, în locul său
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 aprilie 2026
08 aprilie 2026