Stiri si curiozitati

Rugăciune pentru sporirea minții către Maica Domnului. Rostește-o atunci când nu poți învăța

Publicat: 17 iun. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Rugăciune pentru sporirea minții către Maica Domnului. Rostește-o atunci când nu poți învăța
Maica Domnului este grabnic ajutătoare și folositoare pentru tot creștinul.

Rugăciunea către Maica Domnului pentru sporirea minții este de mare ajutor pentru cei care nu pot învăța. Cum să o rostești, pentru ca ruga să îți fie ascultată.

Maica Domnului este grabnic ajutătoare și folositoare pentru tot creștinul. Toate rugăciunile închinate Născătoarei de Dumnezeu sunt pentru sufletele întristate, pentru sufletele deznădăjduite, cele care nu pot purta povara greutăţii, care sunt rupte în două sau sunt cu inimile frânte.

Iată trei rugăciuni folositoare către Maica Domnului și Iisus Hristos.

Rugăciune pentru sporirea minții către Maica Domnului

Cea mai puternică rugăciune către Maica Domnului este cea care se rostește în fața icoanei „Sporirea Minții”. Aceasta vine în ajutorul celor care au dificultăți la învățare și nu se pot concentra.

Rostește-o în fiecare zi, iar binecuvântarea divină nu va întârzia să apară.

„Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele dinainte de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici! Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa preacinstitei tale icoane!
Înduplecă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru să le dea mai-marilor noştri înţelepciune şi putere, judecătorilor – dreptate şi ne-căutare la faţa omului, păstorilor – înţelepciune duhovnicească, râvnă şi bună-paza sufletelor noastre, învăţătorilor – smerită înţelepciune, fiilor – ascultare, şi nouă, tuturor, duhul chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului.

Şi acum, Maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legătură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povăţuieşte-i către frica de Dumnezeu, înfrânare şi hărnicie.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor care le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită decât serafimii.

Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre Cer, pentru ca prin ocrotirea şi ajutorul Tău laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-I aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi Ziditorului tuturor, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”

icoana cu maica domnului sporirea minții
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor care le cer…”

Rugăciune pentru ajutor la examen

Această rugăciune se rostește înaintea unui examen. Emoțiile vor dispărea, iar tu te vei putea concentra pe subiectele pe care le ai în față.

„Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, Ești Casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o.

Ești dătătoarea darurilor duhovniceşti. Ceea ce de la cele lumeşti la cele mai presus de lume mintea noastră o înalţi. Și pe toţi la cunoştinţa Adevărului îi ridici!

Primeşte puţina rugăciune a nevrednicului robului tău. Care cu credinţă şi smerenie mă închin în faţa Preacinstitei Tale icoane.

Și cu umilinţă te rog. Dăruieşte bună sporire minţii mele. Luminează-mă cu lumina cunoştinţelor. Întăreşte-mi memoria. Dă-mi priceperea cuvenită. Și pune în gura mea cuvânt spre răspuns bun. Ca înstrăinat fiind de deşertăciunea pământească şi slava deşartă să mă înalţ cu mintea şi cu inima spre cele nepieritoare şi veşnice. Amin”

icoana cu maica domnului
Această rugăciune se rostește înaintea unui examen.

Rugăciunea părinților pentru ajutorul copilului la examen

Rugăciunea părinților pentru copii este foarte importantă, mai ales când aceștia au de susținut examene grele. Rostită zilnic, îi va ajuta pe copii să treacă peste această încercare dificilă.

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-l pe copilul acesta (numele) să treacă cu bine această încercare ce îi stă înainte. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-l pe robul tău (numele) să înveţe ceea ce trebuie ca să fie bine pregătit la examenul care îl aşteaptă. Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre.

Noi, crezând că este de folos acestui copil să iasă încununat din această încercare, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu îl iubeşti mai mult decât noi şi ştii ce-i este cu adevărat de folos. Doamne, ajută-l pe robul Tău (numele) să nu caute lauda lumească, ce este degrab trecătoare, ci să caute vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândească Împărăţia cerurilor.

Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne va lăuda lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie? Ajută-ne, Dumnezeule, ca numai la Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel Sfânt. Amin!”

icoana cu iisus hristos
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-l pe copilul acesta (numele) să treacă cu bine această încercare ce îi stă înainte…”
Adauga un comentariu