Prima pagină » International » Rusia a început deja să facă invitații pentru ROSS, stația spațială pe care spune că o va construi
Rusia a început deja să facă invitații pentru ROSS, stația spațială pe care spune că o va construi

Rusia a început deja să facă invitații pentru ROSS, stația spațială pe care spune că o va construi

24 iul. 2023, 16:25,
în International

Șeful agenției aerospațiale a Rusiei, Roscosmos, a sugerat luni, 24 iulie, ca partenerii Moscovei din organizația BRICS – Brazilia, India, China și Africa de Sud – să construiască un modul pentru stația spațială pe care rușii spun că o vor construi, relatează Reuters.

Interfax, una dintre agențiile de presă ale statului rus, a difuzat în premieră informația după o întâlnire a BRICS cu privire la cooperarea spațială ce a avut loc în orașul Hermanus din Africa de Sud.

Întâlnirea a avut loc înaintea summitului BRICS de luna viitoare, la care președintele Vladimir Putin nu va participa în persoană după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele său în luna mai.

Interfax a transmis luni că „se presupune” că primul modul al Stației Orbitale Rusești (ROS) va fi lansat în 2027, lucrările de construcție urmând să fie finalizate până în 2032.

Este probabil ca până atunci Stația Spațială Internațională, rămasă unul dintre ultimele forumuri de cooperare între Washington și Moscova după începerea invaziei rusești în Ucraina, va fi scoasă din uz.

„Mi-ar plăcea să invit partenerii BRICS să (…) creeze un modul complet care, făcând parte din ROS, ar permite țărilor BRICS să folosească posibilitățile oferite de orbita joasă a pământului pentru a-și implementa programele spațiale naționale”, a declarat Yuri Borisov, directorul general al Roscosmos, în timpul întâlnirii din Africa de Sud.

Cum a jucat Rusia ping pong cu rămânerea la bordul Stației Spațiale Internaționale

În luna iulie a anului trecut, Borisov a confirmat planurile anunțate anterior de Dmitri Rogozin ca Rusia să își încheie colaborarea și retragă cosmonauții de la bordul ISS până în 2024, măsură anunțată pe fondul tensiunilor cu Occidentul din cauza războiului din Ucraina.

„Decizia de a retrage Rusia din proiectul Stației Spațiale Internaționale după 2024 a fost luată”, a afirmat el pe 26 iulie 2022 la prezentarea planurilor pentru stația de service orbital pe care Rusia spunea că va începe să o construiască până în 2024.

Roscosmos dădea însă asigurări că își va respecta angajamentele luate privind colaborarea cu ISS până când urmează să înceapă să își contruiască propria stație spațială. Cu toate acestea, oficiali din cadrul NASA afirmau încă de atunci că omologi ai lor din cadrul industriei spațiale ruse le-au spus că Moscova intenționează să rămână la bordul ISS până în 2028.

„Nu primim nicio indicație la niciun nivel de lucru că s-a schimbat ceva”, declara la sfârșitul lui iulie 2022 Kathy Lueders, șefa operațiunilor spațiale a NASA, adăugând că relațiile dintre Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu din SUA și Roscosmos au rămas „afaceri ca de obicei”.

Rusia a admis public că ar putea rămâne totuși la bordul ISS abia pe 23 octombrie, prin vocea ministrului său al Industriilor, Denis Manturov.

„Considerăm că este posibil să continuăm să folosim ISS într-o configuraţie minimă până la construcţia unei staţii orbitale ruseşti, adică până în 2028”, a declarat Manturov la momentul respectiv, adăugând că acesta este singurul mod de a proteja „expertiza tehnică şi industrială rusă”, precum şi „imaginea şi independenţa Rusiei ca naţiune care explorează cosmosul”.

În cele din urmă șeful Roscosmos a anunțat pe 21 decembrie că Rusia a solicitat oficial să rămână la bordul ISS până în 2028.

„Avem obligații internaționale, nu ne convine să renunțăm unilateral la ele. A ajuta pe cineva să ne izoleze de dezvoltarea tehnologică, de cooperarea internațională, este o prostie”, a subliniat Borisov la momentul respectiv.

În ceea ce privește planurile pentru stația spațială rusească, numeroși analiști și-au exprimat scepticismul că Rusia va reuși să ducă la capăt pe cont propriu un asemenea proiect după ce Occidentul a impus împotriva sa numeroase sancțiuni în ceea ce privește furnizarea cu componente și echipamente electronice.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 septembrie 2026
26 septembrie 2026