Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni, despre care susţine că arată că aceasta viza o reşedinţă prezidenţială rusă şi că va preda informaţiile relevante Statelor Unite, relatează Reuters, transmite Agerpres.
Moscova a acuzat luni Kievul că a încercat să lovească o reşedinţă a preşedintelui rus, Vladimir Putin, în regiunea Novgorod din nordul Rusiei cu 91 de drone de atac cu rază lungă de acţiune şi, ca urmare, Rusia îşi va revizui poziţia de negociere în discuţiile în curs cu SUA privind încheierea războiului din Ucraina.
Ucraina şi ţările occidentale au contestat versiunea Rusiei
Ucraina şi ţările occidentale au contestat versiunea Rusiei cu privire la presupusa tentativă de atac.
Într-un comunicat publicat joi pe Telegram, Ministerul rus al Apărării a precizat: „Decriptarea datelor de navigaţie a arătat că ţinta finală a atacului cu dronă ucrainean din 29 decembrie 2025 a fost o ţintă de la Reşedinţa Prezidenţială Rusă din regiunea Novgorod”. „Aceste materiale vor fi transferate părţii americane prin canalele stabilite”, a adăugat ministerul.
The Wall Street Journal a relatat miercuri că oficiali americani din domeniul securităţii naţionale au ajuns la concluzia că Ucraina nu l-a vizat pe Putin sau una dintre reşedinţele sale într-un atac cu dronă. Reuters nu a putut verifica imediat informaţia.
Ucraina a negat că ar fi efectuat un asemenea atac şi a descris acuzaţia drept parte a unei campanii de dezinformare ruseşti menite să creeze o ruptură între Kiev şi Washington după întâlnirea de la sfârşitul săptămânii dintre preşedintele SUA, Donald Trump şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Mujicii declarau cu 1 zi inainte de invadarea Ucrainei ca nu planuiesc nici o invazie,cine-i mai crede pe impostorii teroristi muscali!
Una din dronele doborate avea intact blocul de control a traiectoriei. Blocul a fost transmis atasatului militar al ambasadei SUA. Vor vedea care a fost tinta dronei.
Americanii au metodele lor de a se informa,respectivul bloc poate fi o „manareala” in stil mujicistan!
daca asa iti place tie sa crezi, n-ai decat
Între 7 și 16 septembrie 1999, la scurt timp după numirea lui Vladimir Putin ca succesor de către fostul președinte Boris Elțîn, mai multe blocuri din Moscova, Buinaksk şi Volgodonsk sar în aer.
Peste 200 de persoane au fost ucise. Moscova a dat vina pe ceceni care, la rândul lor, au dat vina pe serviciile secrete ale Rusiei.
Pe 30 septembrie, tancurile Rusiei intră în Cecenia dinspre regiunea Stavropol și Daghestan.
Stiu rusii sa provoace diversiuni ptr a ataca un vecin,omuletii veri din Crimeea…etc.,nimic nou sub soare!
Ce-i l cu isteria asta? Nu inteleg. Au atentat ucrainenii la viață prețioasă a cracanatului? Și? Care-i problema?
Rușii au atentat la viața lui zelenski ?? Sa presupunem că e fals.
Acum au atentat ucrainenii la viață lui Putin?? Sa presupunem că e fals.
Dar dacă e adevărat în ambele cazuri, unii ar avea voie iar ceilalți nu!!
A stârnit piticul rahatul și a început să miroase prin palatele lui? Sa fie primit.
LA RAZBOI , CA LA RAZBOI.
O sa-i toace rusii marunt pe ukraineni. Sa-i toace.
O sa urmezi tu cu neamul tau de izmanar!