Prima pagină » Razboi în Ucraina » Rusia anunță că este gata pentru negocieri cu Ucraina și pentru semnarea unui acord de pace
Rusia anunță că este gata pentru negocieri cu Ucraina și pentru semnarea unui acord de pace

Rusia anunță că este gata pentru negocieri cu Ucraina și pentru semnarea unui acord de pace

31 mai 2022, 23:31,
în Razboi în Ucraina

Rusia a anunțat că este pregătită pentru negocieri cu Ucraina și pentru semnarea unui acord de pace. Rusia este pregătită să continue negocierile cu Ucraina pentru a ajunge la un acord de pace, a declarat președintele Consiliului Federației Ruse, Valentina Matvienko, scrie Interfax.

„Suntem deschiși la negocieri. Avem nevoie de soluții diplomatice, pașnice, dar asta necesită voința a două țări. Suntem pregătiți pentru negocieri, semnând un acord care să pună capăt războiului civil din Ucraina și să ducă la pace, dar nu vedem o astfel de reacție din partea Kievului”, a spus Matvienko la o întâlnire cu președintele Mozambicului la Maputo, marți.

S-au împlinit trei luni de război

Reamintim faptul că la data de 21 februarie, președintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care recunoștea independența Republicilor Populare Donețk și Lugansk. Trei zile mai târziu, acesta a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, invadând țara vecină.

Belarus și Turcia au devenit platforme pentru negocierile ruso-ucrainene, însă până acum negocierile au fost efectiv suspendate.

Rusia afirmă că nu a refuzat niciodată negocierile cu Ucraina

Asistentul președintelui Federației Ruse, șeful delegației ruse la discuțiile cu Ucraina, Vladimir Medinsky, a declarat pe 22 mai că Rusia nu a refuzat niciodată negocierile cu Ucraina, inclusiv la cel mai înalt nivel, și este gata să continue negocierile, dar mingea este de partea Ucrainei.

„Rusia nu a refuzat niciodată negocierile, inclusiv la cel mai înalt nivel. Vladimir Vladimirovici Putin a confirmat în repetate rânduri acest lucru. Singura întrebare este că, pentru a avea loc o întâlnire între președinți, este nevoie de o pregătire serioasă. Adică sunt necesare documente, un grad înalt de pregătire. Șefii de state ar trebui să se întâlnească pentru a ajunge la acorduri finale și a semna documente, și nu pentru a face poze”, a spus atunci Medinsky la postul de televiziune ONT.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iunie 2026
05 iunie 2026