Administrația Vladimir Putin a informat și a insistat, în această seară, că Ucraina trebuie să își asume statutul de neutralitate militară, să recunoască apartenența Crimeei la Rusia și independența regiunilor separatiste Donețk și Lugansk, pentru a facilita negocieri ample în vederea unui eventual acord de pace.
„Neutralitatea Ucrainei este o condiţie sine qua non. Ucraina trebuie să îşi dea acordul în privinţa Crimeei şi în privinţa celor două republici independente. Statutul de facto al acestor regiuni este evident. Crimeea este parte inalienabilă a Rusiei”, a afirmat Dmitri Peskov într-un interviu acordat postului de televiziune LCI.
În 2014, regiunea ucraineană Crimeea a fost anexată de către Rusia, însă acțiunea nu este recunoscută la nivel internațional. În februarie 2022, cu doar câteva zile înainte de lansare intervenției militare în Ucraina, președintele Vladimir Putin a recunoscut independența regiunilor separatiste ucrainene, Donețk și Lugansk.
Rusia a finalizat retragerea din jurul Kievului
Unul dintre membrii delegației Ucrainei, David Arahamia, a transmis în urmă cu câteva zile, că negocierile cu Rusia au avansat și a subliniat că se așteaptă confirmări scrise din partea Moscovei la chestiuni care au fost deja acceptate ca principiu, în timp ce Kremlinul a semnalat că discuţiile rămân complicate.
„Federaţia Rusă a oferit răspunsuri oficiale la toate poziţiile formulate de Ucraina, adică le-a acceptat, cu excepţia problemei regiunii Crimeea. Au fost acceptate verbal poziţiile ucrainene, nu există încă o confirmare scrisă”, a afirmat David Arahamia, citat de cotidianul Le Monde.
Ucraina cere garanții de apărare dacă va opta pentru neutralitate militară
Negociatorul ucrainean a declarat că partea rusă a acceptat ideea că statutul de neutralitate al Ucrainei va trebui supus unui referendum pentru aprobare. În cazul în care cetăţenii ucraineni ar respinge acest statut, oficialii ruşi au semnalat că, „fie se va reveni la un conflict militar, fie la noi negocieri”, conform lui David Arahamia.
Una dintre condiţiile centrale solicitate de Rusia pentru oprirea războiului este ca Ucraina să renunţe la aspiraţiile aderării la NATO şi să opteze pentru un statut de neutralitate militară. Ucraina cere garanţii de apărare din partea altor state, în cazul în care va opta pentru neutralitate militară.