Prima pagină » Razboi în Ucraina » Rusia atacă dezlănțuit în New York-ul ucrainean. Orașul a rămas aproape pustiu
Rusia atacă dezlănțuit în New York-ul ucrainean. Orașul a rămas aproape pustiu

Rusia atacă dezlănțuit în New York-ul ucrainean. Orașul a rămas aproape pustiu

29 ian. 2023, 13:40, 1 ,
în Razboi în Ucraina

Oraşul New York din regiunea ucraineană Doneţk, care a fost numit după cel mai populat oraş din Statele Unite ale Americii, riscă să rămână, în scurt timp fără locuitori.

New York-ul ucrainean, amplasat la graniţa dintre Doneţk-ul aflat sub control ucrainean şi Doneţk-ul controlat de armata Federaţiei Ruse, este părăsit de la o zi la alta de un număr din ce în ce mai mare de persoane, ca urmare a atacurilor constante ale artileriei ruse. Aflat chiar pe linia frontului, unde se duc lupte intense între militarii ruşi şi cei ucraineni, micul orăşel din Estul Ucrainei s-a transformat într-un loc al terorii şi fricii.

Rusia atacă dezlănțuit în New York

Puţinii oameni care mai sunt aici stau în case sau în adăposturi, iar străzile sunt pur şi simplu pustii, informează Agerpres.

„În fiecare zi se lansează atacuri cu diferite arme. Situaţia s-a înrăutăţit în ultima săptămână. Doar o parte din vecini au mai rămas. Într-un bloc cu cinci etaje, dacă sunt 20 de apartamente locuite. În rest, toţi sunt plecaţi. Şi noi avem maşina pregătită pentru plecare”, susţine Olena, o localnică în vârstă de 50 de ani, care este vizibil speriată de ceea ce se întâmplă în jurul ei.

New York-ul ucrainean, care avea înainte de începerea războiului o populaţie de peste 10.000 de locuitori, mai numără acum puţin peste 3.000 de persoane. Şi numărul scade zilnic.

„În acest orăşel mai locuiesc 3.000-4.000 de oameni, în special persoane în vârstă, pensionari, categorii de populaţie puţin mobile care şi-au exprimat dorinţa de a nu părăsi locuinţele şi, din această cauză, o presiune mare se simte şi asupra serviciilor sociale, asupra instituţiilor de stat şi asupra infrastructurii. Este nevoie să aducem aici ajutoare. Locuitorii de aici au nevoie de susţinere socială şi toate celelalte servicii care le îmbunătăţesc viaţa de zi cu zi. Linia de front se află la marginea New York-ului. Forţele noastre armate resping atacurile inamicului”, susţine primarul din Toreţk din raionul Bahmut, Vasîli Cincik, cel care administrează şi oraşul New York.

New York-ul ucraineana a fost înfiinţat în 1846 de nişte colonişti germani, care ar fi dezvoltat afaceri în zonă, ei ocupându-se de extracţia de cărbune şi de fabricarea de cărămizi. Germanii au început să părăsească Ucraina după Revoluţia rusă, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost alungaţi de sovietici. În 1951, oraşul şi-a schimbat denumirea în Novhorodske.

Localitatea a revenit la numele vechi, New York, în 2021, autorităţile luând această decizie la cererea populaţiei.

New York este situat la 37,9 kilometri Nord-Est de oraşul Doneţk, aflat acum sub control rusesc, şi la aproape 60 de kilometri de Kramatorsk, care a devenit capitala de facto a regiunii Doneţk.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 iulie 2026
31 iulie 2026