Prima pagină » International » Rusia este acuzată de consiliul ONU că a pus oamenii în pericol de foamete

Rusia este acuzată de consiliul ONU că a pus oamenii în pericol de foamete

30 mart. 2022, 10:30,
în International

Rusia a fost acuzată în cadrul consiliului ONU de marţi, 29 martie, că a provocat o „criză alimentară mondială” şi chiar că a pus oamenii în pericol de „foamete” prin declanşarea unui război împotriva Ucrainei, „grânarul Europei”.

De asemenea, șeful Programului Alimentar Mondial (WFP) a adăugat ca războiul din Ucraina va avea un impact global „dincolo de tot ce am văzut de la Al Doilea Război Mondial”.

Rusia este acuzată de consiliul ONU, presedintele rus Vladimir Putin

Numărul doi al diplomaţiei americane, Wendy Sherman, a declarat în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Securitate dedicată situaţiei umanitare din Ucraina ca preşedintele rus „Vladimir Putin a început acest război

Rusia este acuzată de consiliul ONU că a generat o criză alimentară globală

Rusia este acuzată de consiliul ONU că a pus oamenii în pericol de foamete. Numărul doi al diplomaţiei americane, Wendy Sherman, a declarat în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Securitate dedicată situaţiei umanitare din Ucraina ca preşedintele rus „Vladimir Putin a început acest război. El a creat această criză alimentară globală. Şi el este cel care îi poate pune capăt”.

„Doar Rusia şi preşedintele Putin sunt responsabili pentru că acest război împotriva Ucrainei şi pentru consecinţele acestuia asupra securităţii alimentare mondiale”, a insistat ajunctul secretarului de stat.

Nicolas de Rivière, ambasadorul francez la ONU, a continuat subiectul, considerând că „agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a crescut riscul de foamete în întreaga lume”.

Invitată în Consiliul de Securitate, Joyce Msuya, secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, din Tanzania, a avertizat că acest conflict „ameninţă să înrăutăţească situaţia pentru cele mai mari crize umanitare de pe planetă, cum ar fi în Afganistan, Yemen şi Cornul Africii”.

„Aceste ţări luptă deja împotriva insecurităţii alimentare, a fragilităţii economiilor lor, a creşterii preţurilor la alimente, combustibili şi îngrăşăminte care vor afecta grav sezoanele actuale şi cele care vor veni”, a avertizat aceasta.

David Beasley, directorul Programului Alimentar Mondial (WFP), a afirmat că Ucraina şi Rusia sunt „producători importanţi” de cereale, reprezentând „30% din exporturile mondiale de grâu, 20% din porumb şi 75%-80% din uleiul de seminţe din floarea soarelui”. Acesta a mai adăugat ca aproximativ „50% din cerealele pe care le cumpărăm provin din Ucraina şi hrăneam 125 de milioane de oameni” înainte de război.

Șeful WFP a adăugat ca războiul din Ucraina va avea un impact global „dincolo de tot ce am văzut de la Al Doilea Război Mondial” şi va afecta securitatea alimentară globală, deoarece mulţi dintre fermierii ucraineni care produc o cantitate semnificativă din grâul lumii se luptă acum cu ruşii.

Rusia este acuzată de consiliul ONU, rafturi goale dintr-un supermarket, femeie ce face cumparaturi intr-un supermarket cu rafturile mai mult goale

Șeful WFP a adăugat ca războiul din Ucraina va avea un impact global „dincolo de tot ce am văzut de la Al Doilea Război Mondial” şi va afecta securitatea alimentară globală

Sancțiuni suplimentare pentru Rusia

Președintele american Joe Biden, împreună cu omologii săi din Franța, Germania, Italia și Marea Britanie au transmis hotărârea de a continua să majoreze costurile Rusiei pe fondul atacurilor sale brutale asupra Ucrainei, precum și de a continua să furnizeze Ucrainei asistență de securitate pentru a se apăra împotriva atacurilor armatei ruse.

„Preşedintele Joseph R. Biden a discutat astăzi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, cu premierul Italiei, Mario Draghi, şi cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson”, anunţă Preşedinţia SUA.

Joe Biden, Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Mario Draghi şi Boris Johnson au evocat „importanţa susţinerii pieţelor libere pentru energie, în contextul actualelor perturbări generate de sancţiunile” impuse Rusiei, subliniază Casa Albă.

Totodată, Rusia a avertizat că nu va furniza gaze ţărilor europene dacă acestea refuză să achite în ruble livrările de gaze, aşa cum a cerut Moscova. Aceasta decizie a stârnit îngrijorare în Occident, unde mai multe ţări au anunţat că nu sunt dispuse să cumpere gaze şi petrol dacă plata trebuie achitată în ruble.

„Este evident că nu vom furniza gaze în mod gratuit. Asta se poate spune cu siguranţă”, a declarat Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

În acest context, în cadrul consiliului din data de 29 martie, Rusia este acuzată de ONU că a pus oamenii în pericol de foamete, provocand astfel o criză alimentară globală.

Rusia este acuzată de consiliul ONU, perete pictat in culorile steagurilor Rusiei si Ucrainei

David Beasley, directorul Programului Alimentar Mondial (WFP), a afirmat că Ucraina şi Rusia sunt „producători importanţi” de cereale, reprezentând „30% din exporturile mondiale de grâu

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iunie 2026
17 iunie 2026