Razboi în Ucraina

Rusia își va „atinge obiectivele” în Ucraina, spune președintele rus Vladimir Putin

Publicat: 25 nov. 2022
Rusia își va atinge obiectivele în Ucraina spune președintele rus Vladimir Putin
Rusia își va „atinge obiectivele” în Ucraina, spune președintele rus Vladimir Putin

Rusia își va „atinge obiectivele” în Ucraina, a declarat vineri președintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri organizate de Kremlin cu mamele soldaților și militarilor ruși, transmisă de televiziunea de stat, potrivit AFP.

Putin a atacat „dușmanii din domeniul informațiilor” care, în opinia sa, încearcă să „devalorizeze și să discrediteze” ofensiva rusă în Ucraina.

„Trebuie să ne atingem obiectivele și le vom atinge”, a spus Putin.

„Viitorul şi succesul operaţiunii militare speciale nu sunt puse la îndoială”, a dat asigurări, miercuri, în faţa presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la finalul unui summit al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) desfășurat la Erevan, capitala Armeniei.

Vladimir Putin s-a întâlnit cu mamele soldaţilor ruşi

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri, în cursul unei întâlniri cu mame ale soldaţilor trimişi să lupte în Ucraina, că „împărtăşeşte durerea” celor care şi-au pierdut fiii şi le invită să nu creadă „minciunile” care circulă despre „operaţiunea militară specială”, potrivit AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

Stând cu un grup de mame în jurul unei mese cu ceai, prăjituri şi boluri cu fructe de pădure proaspete, Putin a spus că Kremlinul împărtăşeşte durerea celor care şi-au pierdut fiii.

„Vreau ca voi să ştiţi că eu, personal, şi întreaga conducere a ţării împărtăşim această durere. Ştim că nimic nu poate înlocui pierderea unui fiu”, a declarat Putin, cu o mină gravă, dregându-şi frecvent vocea. „Viaţa este mai complicată decât ceea ce se vede la televizor sau pe internet, există multe minciuni”, a adăugat preşedintele rus, în timp ce rudele militarilor denunţă pe reţelele de socializare condiţiile în care unii dintre aceştia sunt trimişi la luptă.

Ukrainska Pravda: „Femeile care au fost prezente la întâlnire sunt din structurile proguvernamentale”

În schimb Ukrainska Pravda relatează „femeile care au fost prezente la întâlnirea cu Putin sunt de fapt din din structurile proguvernamentale”. Astfel, cea care i-ar fi raportat lui Putin problemele armatei ar fi fost o deputată a partidului Rusia Unită și directoare adjunctă la un centru sportiv din Moscova, Olga Beltseva.

O altă interlocutoare a președintelui a fost, Iulia Belekhova, șefa Comitetului Executiv pentru Regiunea Moscova a mișcării pro-guvernamentale Frontului Popular All-Russian (ONF).




Comentarii
  • Vladimir Putin, dictatorul de la Moscova, a reușit performanța să-și aducă țara la statut de stat terorist. Parlamentul European a emis azi o rezoluție în acest sens, la câteva ore după ce rachetele lansate de orcii lui Putin au aruncat în aer o maternitate din Ucraina și au ucis un bebeluș.

    Declararea Federației Ruse ca stat terorist este determinată de toate crimele de război comise de la invazia din Ucraina, declanșată în 24 februarie 2022, fiind specificate expres atacurile asupra infrastructurii civile. Legislația internațională condamnă drept crime de război atacurile asupra unor obiective civile executate deliberat într-un conflict militar.

    Toate crimele oribile comise de orcii lui Putin în Ucraina trebuie bine explicate și prezentate în România, mai ales celor care din ignoranță sau prostie susțin prin vot grupările extremiste aservite intereselor dictaturii lui Putin, cum este gruparea AUR.

  • Hai, sictir, sugative retardate spălate pe creier cu peria de sârmă, lgbt iste, globaliste, propagandiste.
    Cârpa pe bot, booster ul la zi și ciocul mic, carne cu rămășițe de creier ce sunteți

Adauga un comentariu