Prima pagină » Razboi în Ucraina » Rusia și Belarus au început exerciții comune ale forțelor aeriene „de natură defensivă”
Rusia și Belarus au început exerciții comune ale forțelor aeriene „de natură defensivă”

Rusia și Belarus au început exerciții comune ale forțelor aeriene „de natură defensivă”

16 ian. 2023, 09:20,
în Razboi în Ucraina

​Rusia și Belarus au început luni dimineață exerciții comune ale forțelor aeriene, a anunțat Ministerul belarus al Apărării, declanșând temeri la Kiev și în Occident că Moscova s-ar putea folosi de aliatul său pentru a lansa o nouă ofensivă terestră în Ucraina, transmite Reuters.

Exercițiile, pe care Minskul le-a numit anterior „de natură defensivă”, vor dura până la 1 februarie.

Potrivit unei declarații publicate pe contul de Telegram al Ministerului Apărării din Belarus, unități ale forțelor aeriene ale Rusiei au sosit pe aerodromurile din Belarus duminică seară.

Imediat după ora locală 8.00, ministerul a declarat că au început sarcinile planificate de antrenament de luptă.

Minskul susține că exercițiile sunt defensive, însă acumularea continuă a trupelor rusești în Belarus, combinată cu o serie de activități militare în țară, este un ecou la ceea ce se întâmpla chiar înainte de invazia Rusiei în Ucraina în februarie, când Moscova a folosit țara pentru a lansa atacul.

Avioane de vânătoare, în Belarus

Canalele neoficiale de monitorizare militară Telegram au relatat că mai multe avioane de vânătoare, elicoptere și avioane de transport militar au sosit în Belarus de la începutul anului: opt avioane de vânătoare și patru avioane cargo numai duminică, potrivit The Guardian.

„În timpul exercițiului tactic de zbor, vor fi implicate toate aerodromurile și terenurile de antrenament ale Forțelor Aeriene și ale Forțelor de Apărare Aeriană ale Forțelor Armate ale Belarusului”, a precizat ministerul apărării într-un comunicat citat de Reuters.

Situația de la granița sudică a Belarusului, granița cu Ucraina, nu a fost „foarte calmă”, iar Ucraina a „provocat” Belarusul, a declarat Pavel Muraveiko, prim adjunctul secretarului de stat al Consiliului de Securitate din Belarus, potrivit unei postări făcute duminică pe canalul de Telegram a Ministerului belarus al Apărării.

Ne menținem reținerea și răbdarea, ne păstrăm praful de pușcă uscat. Avem setul necesar de forțe și mijloace care vor răspunde oricăror manifestări de agresiune sau unei amenințări teroriste pe teritoriul nostru”, a declarat Muraveiko.

Ucraina a avertizat în permanență cu privire la posibile atacuri din partea Belarusului, iar președintele Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că țara trebuie să fie pregătită la granița sa cu Belarus.

Kremlinul a negat că ar fi făcut presiuni asupra președintelui belarus Alexander Lukașenko pentru a juca un rol mai activ în conflictul din Ucraina. Minskul a declarat că nu va intra în război.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!
O decizie care ar putea afecta sute de mii de angajați din sistemul bugetar se află în discuție în coaliția de guvernare. Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată. Șeful UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată, o măsură care, potrivit estimărilor specialiștilor de la […]
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 februarie 2026
19 februarie 2026