Suntem în ziua cu numărul 385 a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Rusia va iniția, de la 1 aprilie, un nou val de mobilizare, cu scopul de recruta 400.000 de rezerviști. Ministerul rus al Apărării a trimis deja ordinele de încorporare către comisariatele militare și a indicat, pentru fiecare regiune în parte, numărul necesar de rezerviști care trebuie recrutați, informează Radio Libertatea (svoboda.org). Zelenski a decis continuarea rezistenței la Bahmut, în timp ce Rusia denunță la ONU și OSCE planul Ucrainei de a „distruge” Biserica Ortodoxă.
Principalii competitori republicani pentru președinția SUA, Trump și DeSantis, spun că apărarea Ucrainei nu este un „interes vital”, iar Polonia anunță că ar putea trimite Ucrainei avioane MIG-29 în următoarele săptămâni.
Ucrainenii au doborât un avion deasupra orașului Bahmut
Brigada 93 ucraineană a revendicat doborârea unui avion de atac rusesc Su-24M (probabil operat de PMC Wagner) deasupra orașului Bahmut, notează contul de Twitter Ukraine Weapons Tracker. „După cum se poate observa, cel puțin un membru al echipajului s-a catapultat. Modelul exact de avion nu a fost confirmat încă”, a adăugat Ukraine Weapons Tracker.
Planul secret al lui Putin de „deromânizare” a Republicii Moldova și transformare a țării într-un „satelit” al Moscovei
Unul dintre obiectivele strategice ale Rusiei îl reprezintă „deromânizarea” Republicii Moldova și transformarea acestei țări într-un „satelit” al Moscovei, conform unui plan adoptat de Vladimir Putin încă din toamna anului 2021. Conform documentului, intitulat ”Obiectivele strategice ale Federației Ruse în Republica Moldova”, și intrat în posesia mai multe organizații de presă, precum Süddeutsche Zeitung, Yahoo News sau The Dossier Center, planul Moscovei are setate obiective pe termen scurt, mediu și lung cu scopul final de „rusificare” forțată a Moldovei și transformarea republicii într-un stat complet dependent de Rusia.
Obiectivele pe termen scurt (care urmau a fi atinse până în 2022) includeau „neutralizarea” oricăror acțiuni prin care guvernul de la Chișinău încearcă demilitarizarea Transnistriei și evacuarea trupelor rusești din regiune.
Alerte de raid aerian în toată Ucraina după decolarea unui MIG 31K dotat cu rachete Kinjal
O alertă aeriană a fost anunțată în toată Ucraina. Aceasta este legată de decolarea unui avionul de luptă MIG-31K, potențial transportator de rachete hipersonice „Kinjal”.
În luna în care Rusia și-a lansat ofensiva mult așteptată, și-a mărit teritoriul cu „doar 0,04%”.
Experții au spus că Rusia a reușit să mărească suprafața de teritoriu pe care o controlează în Ucraina cu mai puțin de 0,04% în luna februarie a acestui an, potrivit Sky News.
Această creștere este similară cu ceea ce a fost raportat de grupul de urmărire War Mapper, care a spus că a existat o creștere de doar 0,01%.
Un înalt diplomat american vorbit despre progresul Rusiei și a spus: „Rusia a declarat că lansează o nouă ofensivă. Ei bine, dacă asta este, este foarte jalnică”. În ciuda faptului că a ocupat doar o suprafață mică de teritoriu, Moscova pare să fi pierdut un volum mare de oameni și echipamente militare.
Aproximativ 1.200 de soldați au fost uciși într-o singură zi de luptă la Bahmut, a declarat președintele șefilor de stat major al SUA, Mark Milley, pentru Politico la sfârșitul lunii februarie.
În aceeași lună, Institutul Internațional de Studii Strategice din Marea Britanie a estimat că Rusia și-a pierdut jumătate din principalele tancuri de luptă de la începutul invaziei.
De asemenea, Ministerul britanic al Apărării a raportat săptămâna aceasta că Rusia suferă de un deficit grav de muniție.
Ministerul britanic al Apărării: Rusia extinde o măsură care datează din epoca sovietică
Tot mai mulți funcționari ruși și persoane apropiate puterii de la Kremlin au interdicție de a călători în străinătate, restricția fiind impusă pentru ca aceștia să nu dezerteze, unii fiind probail nevoiți să-și predea pașapoartele la FSB, potrivit evaluării de miercuri dimineață a Ministerului britanic al Apărării.
Ce spune Ministerul britanic al Apărării:
După începutul invaziei în Ucraina, funcționarii și angajații publici din sectorul public rusesc au fost supuși unor restricții tot mai severe privind călătoriile în străinătate. Unii oficiali au fost probabil nevoiți să își predea pașapoartele Serviciului Federal de Securitate.
Funcționarii mai apropiați de centrul puterii se confruntă cu restricții și mai severe; oficialilor de la Kremlin li se interzice orice călătorie internațională de agrement.
Este vorba de extinderea unor măsuri care datează din epoca sovietică. Restricțiile de călătorie au fost înăsprite după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014.
Măsura este probabil menită să prevină fuga sau dezertarea unor funcționari din ce în ce mai nemulțumiți.
Există o posibilitate reală ca, pe măsură ce procesul de înăsprire a securității în cadrul statului rus continuă, restricțiile de călătorie să fie extinse pentru un număr tot mai mare de angajați din sectorul public.
Hartmanne, rusnacii atacă pentru că sunt omorâți de ai lor. Și la cum stau pe loc, rusnacii crapă cu sutele de mii.
Poate mergi și tu să le dai o șaorma de ajutor.
Vai vai…. a pierdut Rusia jumătate din efectivul de tancuri… Ukraina nu a pierdut niciunul… pt că nu avea… așteaptă de la nemți și de la americani o pomană de câteva rable…. sunt în criză de muniție ? dar pe ce au consumat-o ? au vândut-o la ucrainieni…. Rușii au și-au extins teritoriul doar cu 0,04%… adica doar cu 6840 km pătrați… păi suprafața județului iasi este de 5500 km pătrați…. Astea sunt articole pt proștii care termină liceul și habar nu au de geografie, . Că sunt mulți proști de acord dar și voi jurnaliștii lui pește sunteți exact la fel nu numai că sunteți proști dar mai și scrieți prostii concrete, cu cifre….