Prima pagină » Razboi în Ucraina » Rușii raportează noi atacuri ucrainene pe teritoriul Rusiei
Rușii raportează noi atacuri ucrainene pe teritoriul Rusiei

Rușii raportează noi atacuri ucrainene pe teritoriul Rusiei

07 mai 2023, 19:20,
în Razboi în Ucraina

Forţele militare ucrainene au atacat, în cursul nopţii, locuinţe şi infrastructură civilă în regiunea rusă Belgorod, acuză autorităţile regionale, citate de cotidianul Le Monde. Atacurile ucrainene au vizat localitatea rusă Spodariuşino, situată la doi kilometri de frontiera Rusiei cu Ucraina. Un gazoduct local a suferit avarii, la fel şi liniile de înaltă tensiune şi o casă, a declarat guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, citat de cotidianul Le Monde.

„Cel mai important lucru este că nu sunt victime”, a subliniat oficialul rus.

Ucraina a efectuat încă de la începutul invaziei militare ruse atacuri asupra regiunii ruse Belgorod. Kievul nu recunoaşte aproape niciodată responsabilitatea pentru atacurile efectuate pe teritoriul Rusiei. Însă unii oficiali ucraineni au explicat că atacurile asupra infrastructurii ruse se înscriu în pregătirile pentru lansarea contraofensivei militare, conform cotidianului Le Monde.

Ucrainenii intensifică atacurile în Crimeea ocupată

De altfel, un înalt responsabil rus a afirmat sâmbătă, 6 mai, că o rachetă balistică ucraineană a fost doborâtă deasupra Peninsulei Crimeea anexate, un eveniment rar într-un moment în care se profilează o viitoare contraofensivă a forţelor ucrainene, informează AFP.

„Forţele de apărare antiaeriene au doborât deasupra republicii Crimeea o rachetă balistică trasă de un sistem ucrainean Grom-2. Nu sunt distrugeri, nici victime”, a anunţat pe Telegram şeful instalat de Moscova în Crimeea, Serghei Aksionov, informează Agerpres.

Unul dintre consilierii săi, Oleg Kriucikov, a afirmat că au fost doborâte două rachete Grom-2, potrivit unor informaţii actualizate.

Aceste informaţii nu au putut fi verificate din sursă independentă, precizează AFP.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan se întâlnește cu Elbridge Colby, oficialul Pentagonului care coordonează politica de apărare a SUA. Miza discuțiilor, trupele americane din România
Elbridge Colby ajunge miercuri la Palatul Cotroceni pentru o întâlnire cu Nicușor Dan. Prezența militară americană în România și viitorul cooperării de apărare se află printre temele importante ale vizitei. Președintele Nicușor Dan îl primește miercuri, 4 noiembrie 2026, la Palatul Cotroceni, pe Elbridge Colby, subsecretarul american pentru Politica de Apărare. Întâlnirea este programată la […]
Nicușor Dan se întâlnește cu Elbridge Colby, oficialul Pentagonului care coordonează politica de apărare a SUA. Miza discuțiilor, trupele americane din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
04 noiembrie 2026
04 noiembrie 2026