Rușinea sau teama de ridicol în adicții

În dulcele limbaj popular se spune că …”trebuie voință ca să scapi” sau „degeaba se chinuie doctorii dacă el nu vrea”. Primul pas pentru a rezolva o problemă este să o recunoști. Evident că asta poate reprezenta o adevărată provocare în special pentru familii, în condițiile în care o persoană cu probleme legate de alcool/droguri minimalizează sau ignoră că are necazuri. De cele mai multe ori familiile cer ajutor pentru că sunt depășite de situație – de ex. „bea încontinuu”, „nu-l mai interesează nimic”, „e violent” sau „s-a închis în el și nu-i mai pasă decât de drog”.

Rușinea lor poate fi copleșitoare la un moment dat. Dar clar că nu este nici o rușine să fii într-un program de recuperare, să vrei și să faci eforturi să te schimbi, să redevii clar, limpede și un om pe care te poți baza. Poate că rușinea putea fi anterior abstinenței, poate că acești amici de pahar și glumițele lor sunt parte a unui trecut de care se pot desprinde pe noua cale.

Este bine ca lucrurile să fie cât se poate de clare din start și de aceea chiar din faza de inițiere a schimbării se pot anunța (într-o manieră politicoasă dar fermă, asertivă) amicii, cunoscuții că s-a încheiat capitolul cu băutura/fumat/drog. Se poate spune ceva de genul: „Cine îmi este prieten cu adevărat înțelege și îmi respectă decizia”. Iar dacă mai insistă după ce li s-a spus că am avut probleme legate de alcool/droguri însemnă că poate nu este prietenul loial și suportiv al noii mele vieți. Nu e complicat. Dar e nevoie de înțelegere și deschidere, sinceritate francă pentru a te putea desprinde de trecut. Un trecut marcat în esența lui de tendința de a masca adevărul , de a găsi portițe, de a ocoli problemele, de a le amâna în loc de a găsi o rezolvare de tip adult.

A învăța să refuzi politicos, a ști să spui un nu hotărât dar fără să îl jignești pe cel din fața ta reprezintă câteva dintre abilitățile care pot fi consolidate și repetate în faza de menținere.

În schimb recurgând la scuze puerile de genul:” iau antibiotice”, „am probleme cu ficatul „ și „mai trebuie să iau pastile un timp „sau „cu altă ocazie pentru că acum am ceva de rezolvat” nu face decât să amâne inevitabilul- o confruntare jenantă ulterioară și întreținerea unei stări gri, de alunecare , de evitare a subiectului. Devine evident că o abordare de la început frontală, directă, sinceră are multiple avantaje și scutește de penibilul unor explicații acoperitoare  ulterioare .

De aceea, esențială este continuarea și întărirea modelului de comportament deschis, a sincerității, a empatiei și în general a deschiderii față de împărtășirea problemelor cu familia și a găsirii în comun a soluțiilor potrivite. Și nu sunt vorbe fără fond. Realmente în momentul în care beneficiarii se implică având alături familiile rezulatatele sunt spectaculoase – își rescriu traiectul vieții pe toate planurile. Există speranță.