Prima pagină » International » Rusoaicele aflate pe front în Ucraina au primit un mesaj de la Vladimir Putin
Rusoaicele aflate pe front în Ucraina au primit un mesaj de la Vladimir Putin

Rusoaicele aflate pe front în Ucraina au primit un mesaj de la Vladimir Putin

08 mart. 2024, 15:40,
în International

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a transmis vineri, cu ocazia zilei de 8 martie, rusoaicelor care se află pe front în Ucraina, că sunt un exemplu de „forță irezistibilă” și „reziliență”, dovadă a faptului că „binele și adevărul sunt de partea noastră”, urându-le „La mulți ani”.

Rusia avea anul trecut peste 1.000 de femei trimise pe front să lupte în Ucraina.

În discursul său, preşedintele rus a declarat că aduce un omagiu în special „femeilor care se află în zona operaţiunii militare speciale” în Ucraina şi care „îndeplinesc misiuni de luptă”.

„Aș dori să fac un apel special către femeile care se află în zona operațiunii militare speciale, îndeplinind misiuni de luptă, și către cele care acum sunt despărțite de familiile lor, așteptându-i pe eroii noștri, inspirându-i cu dragoste, bucurie și sprijin, preocupându-se de toți luptătorii noștri, ajutându-i pe front, în spitale și în numeroase structuri de voluntariat. Voi dovediți din nou și din nou ce forță irezistibilă posedă inima feminină, dați un exemplu de reziliență, de încredere că binele și adevărul sunt de partea noastră”, a afirmat Putin, potrivit unui comunicat transmis de Kremlin.

Mesajul, care se adresează și femeilor rămase acasă, se încheie cu urarea „Sărbători fericite! La mulți ani de Ziua Internațională a Femeii!”

Vladimir Putin a promulgat, de asemenea, cu prilejul zilei de 8 martie, un decret pentru graţierea a 52 de femei condamnate şi efectuând pedepse cu închisoarea, dintre care unele au părinţi militari.

300.000 de femei-militar în Rusia

Potrivit ministrului apărării, Serghei Şoigu, peste 300.000 de femei „activează în forţele armate” ruse.

Anul trecut, el a precizat că 1.100 dintre ele „luptă” în Ucraina, altele ocupând funcţii de susţinere.

Într-un alt mesaj video de vineri, Şoigu le-a mulţumit mamelor soldaţilor care luptă în Ucraina. „Aţi crescut patrioţi adevăraţi şi curajoşi apărători ai patriei”, a declarat el.

În aceste ultime săptămâni, un grup restrâns de soţii ale soldaţilor mobilizaţi au organizat manifestaţii în faţa Kremlinului pentru a cere ca soţii lor să fie retraşi de pe front şi rechemaţi din Ucraina, notează AFP.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 septembrie 2026
26 septembrie 2026