Prima pagină » National » S-a aflat la ce a pornit crima și cum au încercat adolescenții să ascundă totul. Mario nu a avut nicio șansă
S-a aflat la ce a pornit crima și cum au încercat adolescenții să ascundă totul. Mario nu a avut nicio șansă

S-a aflat la ce a pornit crima și cum au încercat adolescenții să ascundă totul. Mario nu a avut nicio șansă

21 ian. 2026, 19:16,
Redacția BZI în National

Cazul a intrat în atenția procurorilor după ce victima, Alin Berinde, dispărută din data de 19 ianuarie, a fost găsită fără viață în curtea casei unuia dintre adolescenții acuzați de omor deosebit de grav.

Rămâne întrebarea ce s-a întâmplat între puștanii care, până nu demult, erau prieteni și de la ce ar fi pornit conflictul care a degenerat într-o tragedie. O ceartă între adolescenți s-a transformat într-o răfuială violentă, iar un băiat care avea toată viața înainte va fi condus acum pe ultimul drum, la cimitir. Potrivit zvonurilor care circulă în sat, conflictul ar fi izbucnit din cauza unor bani, iar unele voci susțin că minorii ar fi cochetat și cu drogurile. Aceste informații nu au fost, însă, confirmate oficial de autorități.

Răfuiala ar fi pornit de la bani. Localnicii vorbesc și despre consum de droguri

FANATIK a discutat cu primarul localității Cenei, unde s-a produs tragedia. Edilul a declarat că este profund afectat de cele întâmplate și că intenționează să ia legătura cu mama băiatului ucis, însă doar după ce situația se va mai calma.

Tanasin Sîrgean, primarul din Cenei, a precizat că familia victimei nu este cunoscută cu probleme financiare, mama adolescentului având un loc de muncă stabil. Tatăl băiatului, în schimb, este încarcerat pentru fapte de violență și este posibil să nu fie prezent la înmormântare.

Potrivit primarului, adolescenții l-ar fi ucis accidental, iar, speriați de cele întâmplate, ar fi încercat să scape de cadavru dându-i foc și îngropându-l.

„Nu știm sigur de la ce au pornit neînțelegerile dintre copii. Din ce am auzit de la vecini, s-ar fi certat de la bani, de la ceva ce aveau de împărțit. Unii spuneau că se drogau, dar eu nu știu aceste lucruri. Vă spun doar zvonuri, nu am nimic concret de la Poliție. L-am dezgropat, era îngropat în grădină. Noi am fost cu buldozerul de la primărie, pentru că pământul era înghețat. A fost lovit la cap, i-au dat cu ceva în cap. Capul era îmbrăcat într-o geacă. Restul corpului era gol, au încercat să îi dea foc, era ars pe corp, hainele au fost arse”, a declarat primarul comunei, în exclusivitate pentru FANATIK.

„Tatăl victimei este la închisoare pentru acte de violență”

Întrebat dacă minorii acuzați de crimă au mai creat probleme în comunitate, primarul a precizat că nu are cunoștință de antecedente penale grave, cel puțin din informațiile de care dispune.

„Sunt copii de 13–15 ani. Mai făceau prostii specifice vârstei: dădeau cu petarde, vindeau petarde. Am mai auzit și despre droguri, dar nu am nimic concret”, a spus edilul.

În final, Tanasin Sîrgean a vorbit și despre situația familiei adolescentului ucis, despre care spune că este una extrem de delicată.

„Mama lui lucrează, tatăl victimei este la pușcărie pentru acte de violență și alte probleme. Nu am curajul să o sun acum pe mamă, este mult prea îndurerată. Probabil mâine voi putea vorbi cu ea și voi afla mai multe”, a încheiat primarul, pentru FANATIK.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 martie 2026
11 martie 2026