Prima pagină » Actualitate » S-a confirmat primul caz de West Nile, în România
S-a confirmat primul caz de West Nile, în România

S-a confirmat primul caz de West Nile, în România

06 aug. 2021, 17:00,
în Actualitate

Primul caz de infectare cu virusul West Nile, în România, a fost confirmat, vineri, în județul Olt.

Prima pacientă din România confirmată cu virusul West Nile, este o femeie în vârstă de 48 de ani, din județul Olt.

Virgil Musta, despre simptomele persoanelor infectate cu virusul West Nile: „Debutează ca o boală virală, cu febră, dureri de mușchi și oase”

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a precizat care sunt simptomele care apar la persoanele infectate cu virusul West Nile, mai ales că autoritățile sanitare și Primăria Capitalei au confirmat, luna trecută, apariţia țânțarilor care sunt purtători ai acestui virus în zona Eroilor – Universitate, care include parcurile Izvor şi Cişmigiu, dar şi în alte zone verzi.

Autoritățile sanitare au descoperit, în luna iulie, existența unor țânțari purtători de virus Wet Nile în București. Dată fiind zona în care a fost făcută descoperirea, a fost transmisă Primăriei Generale solicitatea de luare a unor măsuri urgente în zona Eroilor – Universitate, care include parcurile Izvor şi Cişmigiu, dar şi în alte zone verzi.

Zonele respective sunt Splaiul Independenței, zona cuprinsă între Eroilor și Universitate, parcurile Cișmigiu și Izvor, cartierul Crângași.

În acest context, medicul Virgil Musta a precizat că la noi în țară, țânțarii pot transmite 2 tipuri de encefalite: encefalita West Nile și encefalita Europei Centrale. Encefalita este o afecțiune a sistemului nervos, care are un oarecare procent de deces.

„Ea debutează ca o boală virală, cu febră, dureri de mușchi și oase, la un moment dat începe să doară capul, apar vărsături și după apar fenomenele neurologice, care sugerează diagnosticul de encefalită și urmează să investighezi această encefalită. Și la copii produce aceeași patologie”, a explicat medicul Virgil Musta.

Când este cazul să cerem un consult medical

Întrebat care ar fi simptomele declanșatoare pentru a cere un consult medical, medicul Virgil Musta a spus că un prim semn ar fi durerea persistentă de cap.

”În primul rând, durerea de cap, fiind o durere persistentă, poate fi însoțită sau nu de vărsături, după care apar fenomenele neurologice: astenie marcată, halucinații, pareze, parestezii, iar la formele grave convulsii, apoi pacienții intră în comă”, a mai explicat medicul Virgil Musta.

Infecția cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înțepătură de țânțar

Site-ul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile nu conține informaţii referitoare la cazuri de infectare cu virusul West Nile pentru anul acesta şi nici pentru anul trecut, ultima raportare fiind din 2019.

Potrivit acesteia, în perioada 03.06.2019-27.11.2019 au fost înregistrate 66 de cazuri de infectare cu virusul West Nile, din care 18 în Bucureşti. În același interval, la nivel naţional s-au înregistrat opt decese, unu dintre acestea fiind în Bucureşti.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani. Ce sume acordă statul în 2026
Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat vor primi premii în bani din partea statului. Guvernul a aprobat acordarea a 2.000 de lei pentru absolvenții de gimnaziu și 5.000 de lei pentru absolvenții de liceu cu rezultate perfecte. Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani […]
Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani. Ce sume acordă statul în 2026

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 iunie 2026
14 iunie 2026