Prima pagină » Actualitate » S-a dat lege! Românii își pot plăti facturile cu cardul, direct la poștaș
S-a dat lege! Românii își pot plăti facturile cu cardul, direct la poștaș

S-a dat lege! Românii își pot plăti facturile cu cardul, direct la poștaș

13 dec. 2024, 09:00,
Mirela Gabriela Todosi în Actualitate

S-a dat lege! Poșta Română a anunțat pe 12 decembrie 2024, că a lansat un nou serviciu destinat atât cetățenilor din mediul urban, dar și celor de la sate. Românii își pot plăti facturile cu cardul, direct la poștaș.

S-a dat lege!

Poşta Română a anunțat joi, 12 decembrie 2024, că a lansat un nou serviciu, plata facturilor direct la poștaș. Dincolo de taxe poștale sau alte servicii, poștașul va putea încasa facturi de utilități și va oferi bon fiscal, direct la domiciliu, în toată țara. Noul sistem de plată se bazează pe o colaborare cu Visa și CEC Bank.

„Poți plăti facturi de utilități, taxe poștale și alte sume direct poștașului, atunci când ți le livrează, fără să mai faci drumuri la oficiul poștal sau la bancomat! Mai mult, poștașii vor fi dotați și cu imprimante mobile, deci vei primi și bon fiscal pentru plățile efectuate.”, se arată în anunțul Companiei Naționale Poșta Română.

Plățile cu cardul direct la poștaș reprezintă o alternativă comodă și rapidă la metodele tradiționale de plată a facturilor, cum ar fi plata în numerar sau prin alte servicii bancare. Mai mult decât atât, introducerea plăților cu cardul la domiciliu poate avea un impact pozitiv și asupra siguranței și securității tranzacțiilor. De asemenea, această metodă de plată a facturilor stimulează adoptarea plăților electronice în România. Poșta Română și autoritățile încurajează consumatorii să renunțe la plățile în numerar și să treacă la utilizarea cardurilor și a altor instrumente electronice de plată.

Noi servicii lansate de Poșta Română

Poșta Română a anunțat că oferă opțiunea de plată self-service în diverse subunități poștale din București. Roboțeii facilitează achitarea facturilor și a taxelor, fără a mai fi nevoie de interacțiunea directă cu personalul poștal.

Clienții pot achita serviciile a peste 200 de furnizori, inclusiv facturi de energie electrică, gaze, telefonie, internet, apă, rate la credite și diverse taxe și impozite, atât din București, cât și din întreaga țară.

„Ne-am angajat să transformăm Poșta Română într-o companie agilă și orientată spre client. Terminalele de plată din oficiile poștale din București reduc semnificativ timpul de așteptare la ghișeu și marchează încă un pas în direcția digitalizării și modernizării Companiei.”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale „Poșta Română.”

Clienții trebuie doar să scaneze codul de bare de pe factură și să urmeze instrucțiunile de pe ecran. Meniul intuitiv este accesibil chiar și pentru cei fără experiență în tehnologie, arată reprezentanții companiei, care dau asigurări că personalul poștal este disponibil pentru a asista clienții care au nevoie de ajutor. Cu toate acestea, Poșta Română va continua să ofere opțiuni tradiționale de plată la ghișeele poștale, inclusiv plata prin intermediul factorului poștal, pentru a satisface toate nevoile și preferințele clienților.

Poșta Română a mai atras atenția asupra unui aspect important. Poşta Română este ţinta unor campanii de înșelăciune, unde clienţii sunt îndemnaţi prin SMS sau prin e-mail să acceseze un link pentru a finaliza o plată şi pentru a li se confirma expedierea unui colet. Infractorii cibernetici trimit un mesaj în care destinatarul este rugat să își „actualizeze adresa.” Nu este altceva decât o nouă escrocherie care îi lasă pe cetățeni fără bani în contul bancar.

Infractorii pot păcăli foarte ușor deoarece mesajul este conceput în așa fel încât să pară cât se poate de adevărat spunând că lipsește numărul străzii. Și din acel moment, cine accesează acel link poate deveni victima escrocilor. Poșta Română îi avertizează pe cetățeni să fie atenți la mesajele sau plicurile pe care le primesc și a precizat de nenumărate ori să nu se dea curs acestor mesaje înșelătoare.

„Destinatarii trebuie să fie extrem de vigilenți când primesc astfel de mesaje de la numere necunoscute.”, au transmis cei de la Poșta Română.

O schimbare importantă pentru români este aceea că își pot plăti facturile cu cardul, direct la poștaș.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 martie 2026
11 martie 2026