Prima pagină » Bursa Barfelor » S-a făcut tare de râs. Oamenii nici nu i-au deschis ușa
S-a făcut tare de râs. Oamenii nici nu i-au deschis ușa

S-a făcut tare de râs. Oamenii nici nu i-au deschis ușa

11 nov. 2019, 04:00,
în Bursa Barfelor

În continuarea rubricii de azi, babele bârfitoare vor să vă mai transmită câteva lucrușoare tare simpatice, tot de prin urbea noastră dragă, unde se întâmplă foarte multe lucruri care merită povestite. Ei, de data asta, babetele o să vă spună câte ceva despre un nene, pe care vi l-am mai prezentat noi și cu altă ocazie, care are niște aspirațiuni mari, de se tot visează brimar peste Târgul nostru. Dacă nu v-ați prins despre cine este vorba, babetele vi-l prezintă pe nenea Mariusică Brobodea, care din nou și-a pus omuleții la treabă. Ei, zilele trecute, nenea ista s-a dus printr-un cartier din urbea noastră, unde i-a pus pe Zărzănel Timofmuc și pe nenea Ignățel să scoată oamenii din case, ca să audă cu toții ce are de zis. Cică iștea doi s-au dus din ușă în ușă, dar mai nimeni nu i-a băgat în seamă și oamenii n-au vrut nici să le deschidă ușile. Ei, uite așa, nenea Brobodea s-a trezit cu vreo patru omuleți, care nici nu locuiau prin zonă, culeși de pe stradă pentru câțiva leuți. Dar, despre acțiunile istea o să vă mai zicem noi, în edițiile care urmează…

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 martie 2026
31 martie 2026