Sicriul cu trupul neînsufleţit al filosofului Mihai Şora va fi depus luni seara, 27 februarie, la Biserica Albă, iar marţi vor avea loc funeraliile.
„Iubitule (…) Te vor aduce mâine seară, la ora 21, în Biserica Albă – „Biserica inimii mele”, cum obişnuieşti să spui, şi te vor aşeza acolo. Iar Biserica inimii tale va rămâne deschisă peste noapte, pentru ca oamenii care te preţuiesc şi vor să-ţi fie aproape să poată veni lângă tine. A doua zi, marţi, la ora 13, va fi slujba înmormântării tale, cu părinţii Mihail, Florian şi Silviu, oameni plini de har, pe care-i iubeşti. Şi cu tinerii din cor, fermecătorul cor al Bisericii Albe, despre care ai povestit de atâtea ori…” – este mesajul postat pe pagina de Facebook a filosofului de către soţia lui, potrivit Agerpres.
Filosoful Mihai Șora a murit sâmbătă, la vârsta de 106 ani, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a acestuia.
Mihai Șora s-a născut pe 7 noiembrie 1916 în satul Ianova din județul Timiș. El a fost căsătorit de două ori și are trei copii din prima căsătorie. În 2014, la vârsta de 98 de ani, s-a recăsătorit cu scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora.
A crăpat ultimul stalinist – comunist fost iubit al Anei Pauker. Să-l ia Dracu !
Ar trebui impaiat. Ca pe Lenin. Facut un mausoleu mic, din termopan rosu, la Luiza in sufragerie. Pelerinaj de bolsevici, sorosisti… Toti din tagma lor. O sa le para rau , mai tarziu. Sa nu zica ca nu le-am spus.
Ce operă a lăsat în urma lui ? A trăit 106 ani în care și-a bătut joc de popor. Nu are niciun merit, auzi filozof, păi filozof este și Becali, și Vanghelie… cam la nivelul acesta se situează nivelul lui filozofic..Cica s-a ocupat de colecția Biblioteca pt toți – cine nu știe asta esra o colecție de scrieri valoroase pe plan național și internațional care erau tipărite pe hârtie de ziar în format A 5 ca să fie cât mai ieftine să poată să-și permită orice român să cumpere un Hugo, Balzac, Eminescu, Rebreanu etc A fost redactor șef o perioadă la ESPLA când BPT înființată în 1895 comuniștii au transformat-o și au început să scoată titluri ale scriitorilor consacrați Membru de onoare al Academiei Române ? Uite așa cel mai înalt for științific s-a transformat încet încet într-un bordel de analfabeți comuniști securiști