Prima pagină » International » S-au înmulțit cazurile de ciumă bubonică în China
S-au înmulțit cazurile de ciumă bubonică în China

S-au înmulțit cazurile de ciumă bubonică în China

17 nov. 2019, 22:15,
în International

Mongolia Interioară a raportat un nou caz de ciumă bubonică. A fost confirmat duminică în regiunea din nordul Chinei, în ciuda declaraţiilor anterioare ale autorităţilor din domeniul sanitar potrivit cărora riscul izbucnirii unei epidemii este minim, informează Reuters. Comisia de sănătate din cadrul regiunii autonome a anunţat că un bărbat în vârstă 55 de ani a fost diagnosticat cu ciumă bubonică. Acesta a consumat carne de la un iepure sălbatic, la data de 5 noiembrie.

Ciuma bubonică este cea mai comună formă de ciumă la nivel mondial

Poate evolua în ciumă pulmonară, sau pneumonică, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Cazul din Mongolia Interioară vine la scurt timp după ce boala a fost confirmată recent la alte două persoane, la începutul acestei luni, în Beijing. Ambii pacienţi proveneau din Mongolia Interioară. Au fost plasaţi în carantină. Ei se află într-o instituţie din capitala Chinei după ce au fost diagnosticaţi cu ciumă pneumonică, au indicat autorităţile din domeniul sanitar. Comisia de sănătate din Mongolia Interioară a declarat că nu au fost identificate până în prezent asocieri între cazul cel mai recent şi cele două persoane diagnosticate anterior în Beijing.

Pacientul din Mongolia Interioară a fost izolat. Este tratat la un spital din Ulanqab. 28 de persoane care au intrat în contact cu pacientul sunt în prezent în carantină. Se află sub supraveghere medicală. Comisia de sănătate a precizat că acestea nu au prezentat până în prezent simptome asociate afecţiunii.

Cazurile de ciumă sunt rar întâlnite în China, însă zone extinse din oraşul Yumen din nord-vest au fost închise în 2014. Atunci un locuitor în vârstă de 38 de ani a decedat după ce a contractat ciumă bubonică. Boala este cunoscută şi sub numele de „moartea neagră” în Evul Mediu. Este provocată de aceeaşi bacterie ca şi varianta pneumonică. Populaţia de rozătoare a înregistrat o creştere în Mongolia Interioară după seceta persistentă, înrăutăţită de schimbările climatice, notează Reuters. Ciuma pneumonică este cea mai rară, însă cea mai virulentă formă de ciumă. Ete posibilă transmiterea de la persoană la persoană printr-o simplă tuse. Rata mortalităţii sale poate fi ridicată, însă tratamentul cu antibiotice este eficient, dacă este administrat în 24 de ore.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a explicat clar cum se va proceda!
Ilie Bolojan a declarat public, în cadrul unei emisiuni la TVR1, că  va crește vârsta de pensionare, vizați fiind membrii MAI, MApN, Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii. În schimb, premierul a precizat că nu vor exista schimbări în ceea ce privește norma de hrană a membrilor Ministerului Apărării. Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a […]
Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a explicat clar cum se va proceda!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 februarie 2026
19 februarie 2026