În timp ce Salina Praid este distrusă parțial, iar comunitatea locală trăiește în incertitudine după inundațiile devastatoare, statul român își premiază sinecurile. Constantin Dan Dobrea, directorul Salrom – compania care administrează resursele de sare ale țării – a primit o mărire de salariu fix în plin scandal public și în absența oricărei asumări pentru criza de la Praid.
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a confirmat că, la doar două zile după tragedia de la Praid, Adunarea Generală a Acționarilor Salrom a decis să crească salariul fix al directorului de la 32.000 lei la 38.000 lei lunar. Și asta în ciuda faptului că autoritățile nu au acționat la timp, iar riscul ca salina să se prăbușească și să devină un lac este cât se poate de real.
„Pe 28 mai 2025, când forțele statului erau încă mobilizate să gestioneze criza de la Praid, Salrom i-a mărit directorului salariul fix. Doar partea fixă, să nu mai vorbim de componenta variabilă care urcă lejer peste această sumă”, a declarat Miruță la B1 TV.
Ministerul Economiei, „cuib de sinecuri”
Ministrul recunoaște deschis că a preluat un portofoliu cu companii de stat sufocate de șefi bine plătiți, dar complet lipsiți de responsabilitate. În loc de reformă, în plină criză, salariile au crescut.
„Ministerul Economiei este plin de companii de stat. E un cuib de sinecuri. Cuprumin, ICTrans, Institutul de Cercetări în Transporturi – sunt directori care primesc 50.000 de lei pe lună, doar salariul fix. Mai au și o componentă variabilă. E drept asta? Nu e drept”, a afirmat Miruță.
Întrebat dacă va verifica modul în care sunt gestionate Consiliile de Administrație ale acestor companii, ministrul nu s-a ferit de un răspuns dur:
„Acolo-i diavolul”.
Salina Praid, pe marginea colapsului
Tragedia de la Salina Praid nu este doar o catastrofă naturală, ci și una instituțională. Autoritățile știau din timp că există pericolul infiltrării apei, dar au lăsat situația să degenereze. În prezent, sunt luate în calcul două scenarii: recondiționarea vechii mine sau construirea uneia noi, atât pentru vizitatori, cât și pentru exploatare.
„Nu am văzut o preocupare reală din partea conducerii Salrom pentru a rezolva problema. Comunitatea locală suportă acum consecințele incompetenței”, a declarat duminică Radu Miruță.
Într-un stat care își premiază șefii pentru eșecuri, mărirea salariului de la Salrom nu mai e doar indecență, ci sfidare pe față. Iar dacă „diavolul” stă în Consiliile de Administrație, poate că Guvernul ar trebui să înceapă exorcizarea de la vârf.
Vă aducem aminte că dezastrul de la Salina Praid s-a conturat ca o tragedie anunțată, cu rădăcini vechi și semnale ignorate. Începând cu luna mai 2025, infiltrațiile provocate de pârâul Corund au dus la inundarea galeriilor saline, iar pericolul prăbușirii iminente și formarea unui lac de sare a devenit real. Ministrul Economiei, Radu Miruță, a tras un semnal de alarmă public, acuzând lipsa de implicare și întârzierea lucrărilor de deviere a cursului de apă, în ciuda alocării a 36 de milioane de lei pentru intervenții de urgență. În perioada 27–29 mai 2025, după ploi abundente, debitul pârâului a crescut de peste 100 de ori, iar apa a pătruns masiv în subteran, agravând fisurile existente și cauzând prăbușirea planșeelor.
Impactul social și economic a fost devastator. Salina, considerată motorul economic al comunei Praid, atrăgea anual sute de mii de turiști, iar închiderea sa a dus la anularea rezervărilor, colapsul micilor afaceri locale și evacuarea a zeci de persoane. Localnicii au criticat dur autoritățile și conducerea Salrom, acuzându-le de neglijență și lipsă de acțiune, în ciuda avertismentelor venite de-a lungul anilor și a proiectelor neimplementate. În ciuda profitului de peste 22 de milioane de euro al companiei Salrom în 2024, măsurile de protejare a salinei au fost întârziate nejustificat. Acum, cu sprijin internațional și tehnologii moderne, se încearcă stabilizarea situației, însă viitorul salinei și al întregii comunități rămâne incert.