Prima pagină » Economic Local » Salubris SA cumpără soluții și echipamente în valoare de 1,2 milioane de lei pentru tratarea levigatului de la Depozitul Ecologic Țuțora
Salubris SA cumpără soluții și echipamente în valoare de 1,2 milioane de lei pentru tratarea levigatului de la Depozitul Ecologic Țuțora

Salubris SA cumpără soluții și echipamente în valoare de 1,2 milioane de lei pentru tratarea levigatului de la Depozitul Ecologic Țuțora

23 apr. 2026, 02:00,
Petronel Ștefan în Economic Local

Pentru tratarea levigatului de la Depozitul Ecologic Țuțora sunt necesare soluții speciale care să nu dăuneze mediului. Substanța care rezultă în urma fermentării gunoaielor este prelucrată și transformată în apă. Astfel, compania a lansat o licitație în valoare de 1.250.350 de lei pentru achiziționarea de soluții și echipamente care vor fi la stația de tratare a levigatului.

Volumul total al depozitului este unul uriaș, de 2.000.000 de metri cubi. Deșeurile au început să fie colectate aici din anul 2009, iar în fiecare zi, sute de camioane aduc deșeuri. Zilnic, din municipiul Iași, sunt colectate 400 de tone de deșeuri.

Salubris cumpără soluții și echipamente pentru tratarea levigatului

Contractul va fi semnat pentru o perioadă de 12 luni, astfel se asigură produsele necesare pentru Salubris pentru tratarea levigatului. Licitația va fi finalizată la finalul lunii mai 2026, când vor fi analizate ofertele.

„Produse solicitate: Lot 1 – soluții spălare, antiscalante și inhibitoare pentru instalație de tratare; Lot 2 – piese monitorizare funcționare stație (echipamente electrice, senzori și consumabile diverse); Lot 3 – componente instalație și debit stație de tratare. Livrările se vor face eșalonat, în baza comenzilor transmise de autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă nu are obligația achiziționării întregii cantități de produse contractate. Termenul de livrare calculat de la data emiterii și transmiterii comenzii de către achizitor pentru fiecare lot în parte este: Lot 1 – maximum 5 zile calendaristice; Lot 2 – maximum 15 zile calendaristice; Lot 3 – maximum 20 de zile calendaristice”, este precizat în caietul de sarcini.

Anual, cantitățile necesare sunt suplimentate deoarece și cantitatea de levigat este în creștere, având în vedere că tot mai multe deșeuri sunt preluate din municipiul Iași.

„Lot 1: Ro Cleaner Eco AA Special – 1.050 L; Ro Cleaner Eco A – 7.000 L; Ro Cleaner Eco C – 1.050 L; Rohib K – 600 kg. Lot 2: aerotermă tip Stiebel Eltron – 1 buc., amortizor pulsație – 1 buc., card intrare/ieșire digitală tip Schneider – 1 buc., debimetre tip GEMU – 1 buc., electrod pH – 1 buc., filtre cartuș – 600 buc., furtun permeat – 10 buc., manometru – 3 buc., releu – 1  buc., rezistență tanc spălare – 1 buc., soluție buffer – 2 buc. Lot 3: kit reparație pompă, module DTG, motor pompă, pompă bașă, pompă centrifugală, pompă dozare acid, pompă in-line”, mai scrie în documentație.

Salubris folosește apa în urma tratării

Procesul de tratare a levigatului este esențial pentru epurarea lichidului toxic rezultat în urma descompunerii deșeurilor. Prin soluțiile folosite, lichidul respectiv este purificat, iar ulterior poate fi refolosit. Acest proces este unul absolut necesar, deoarece substanțele nocive nu trebuie să ajungă în pânza freatică sau să afecteze mediul înconjurător. Reutilizarea lichidului face parte dintr-un ciclu în ceea ce privește managementul deșeurilor.

„În urma tratării, apa care rezultă noi o folosim. Trebuie să fim cât mai eficienți și ecologici. Apa tratată este perfect normală, iar noi o folosim pentru umectarea deșeurilor din depozit, pentru curățarea drumurilor”, a declarat Cătălin Neculau, directorul general Salubris SA.

Salubris are nevoie de soluții și echipamente suplimentare pentru tratarea levigatului de la Depozitul Ecologic Țuțora, unde zilnic sunt aduse peste 400 de tone de deșeuri doar din municipiul Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 august 2026
22 august 2026