Preşedintele Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, Natalia Intotero, a anunţat joi că liceele pot face o evaluare pentru clase de excelenţă şi că Religia ar putea fi aleasă ca materie la Bacalaureat.
„Ne dorim o evaluare a elevilor pentru admitere, dar şi pentru Bacalaureat o evaluare care să însemne şi reformă, dar să însemne şi o susţinere a elevilor pe traseul educaţional pe care ei şi-l aleg. Bineînţeles că am venit cu amendamente, în urma consultărilor pe care le-am avut atât la nivelul grupului politic parlamentar, dar şi deplasărilor pe care le-am avut în teritoriu. Însă dacă amendamentele noastre nu coincid cu majoritatea colegilor sau dacă amendamentele noastre pot fi îmbunătăţite în urma dezbaterilor din comisie, nu spunem că ale noastre sunt cele mai bune”, a declarat Intotero la Parlament, după o şedinţă a Comisiei de învăţământ pe Legile educaţiei, informează Agerpres.
Ea a explicat că amendamentul PSD referitor la clasele de excelenţă vizează o soluţie, în condiţiile în care varianta propusă de Ministerul Educaţiei nu este una agreată.
„Pe ceea ce am propus noi ca amendament, având în vedere că elevii, părinţii, cadrele didactice, chiar şi reprezentanţii colegiilor centenare pe care i-am întâlnit în deplasările noastre în ţară, nu au mai agreat ultima variantă prezentată de minister vizavi de admitere, noi am încercat să venim cu o soluţie şi soluţia pe care noi am propus-o, ca reprezentanţi ai PSD, a fost următoarea: dăm voie pentru elevii care au un grad de pregătire şi care doresc să intre în aceste clase de excelenţă, unde să se predea cunoştinţe şi să facă o evaluare la un nivel mai avansat, dăm voie liceelor să aibă posibilitatea să spună de la începutul anului „dorim să facem, de exemplu, o clasă de excelenţă pe ştiinţe sau pe limbi străine sau pe mate-info”. Şi, în momentul în care se apropie examenul de admitere, cu o perioadă – aici se cuprinde în metodologie – din partea ministerului, se fac teste la nivel naţional. Testele vor fi cu un grad de dificultate, cu un punctaj şi pot să participe orice elevi pe specializarea profilului pe care şi-o aleg. De exemplu, dacă vorbim de limbi străine, va fi un test de limbi străine, unde la final va fi cu „admis”, „respins”, a precizat Intotero.
Cum o să fie stabilite subiectele
Subiectele se vor stabili la nivel naţional, „pentru a nu exista interpretări”, a adăugat deputatul PSD.
„Se poate face modificare de soft. Repartiţia rămâne în continuare computerizată, aşa cum este şi în momentul de faţă, şi pot să aplice pentru acea clasă de excelenţă doar elevii care au fost declaraţi admişi. Deci, cu alte cuvinte, cum se întâmplă în momentul de faţă: vrei să mergi la un liceu militar, trebuie să dai câteva probe eliminatorii; vrei să mergi la un liceu de vocaţie, de asemenea, probe eliminatorii”, a menţionat aceasta.
Introducerea Religiei
În ceea ce priveşte introducerea Religiei ca disciplină de examen la Bacalaureat, Natalia Intotero s-a arătat de acord cu adoptarea unui astfel de amendament în Legile educaţiei.
„De ce nu? Este o probă pe care noi o propunem să fie o posibilitate de alegere în cadrul tuturor materiilor care au fost studiate din trunchiul comun – că vorbim de Religie, că vorbim de Latină, că vorbim de orice altă materie, să existe această posibilitate ca elevii să îşi aleagă acea probă. Poate să fie chiar şi Religia. Este în trunchiul comun, vorbim de materiile care sunt în trunchiul comun”, a mai precizat Intotero, arătând că elevii se pot înscrie astfel la toate materiile din trunchiul comun.
Potrivit acesteia, se doreşte „o lege agreată de majoritatea celor care beneficiază de educaţie”.
„Doamna ministru, săptămâna trecută, a fost la una dintre întâlnirile cu reprezentanţii cultelor, cele 13 culte din 18, care au semnat acel document. La întâlnirea respectivă, dânsa nu am văzut să-şi exprime o poziţie în care să spună că nu susţine anumite solicitări. Astăzi am văzut cu toţii o altă atitudine. Au spus că nu pot să-şi exprime un punct de vedere”, a adăugat preşedintele Comisiei de învăţământ.
Ba !, ati inebunit ? cum sa fie intrun stat laic religia examen de bacalaureat ? ajungem sa concuram cu republicile islamice ?
Asa ne trebuie daca trimiteti in parlament tampiti ca Simion si Sosoanca…