Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va da startul, în perioada 8–12 iunie 2026, unei săptămâni dedicate absolvirii, marcând finalul unui parcurs academic important pentru studenții celor patru facultăți.
Săptămâna dedicată absolvirii, la USV Iași
Seria ceremoniilor va începe luni, 8 iunie 2026, cu festivitatea de absolvire a Facultății de Medicină Veterinară. Alături de absolvenții programului de studii în limba română, vor fi prezenți și absolvenții programului de Medicină Veterinară în limba engleză, reprezentând cea de-a șasea promoție de studenți internaționali care finalizează studiile la Iași. Ceremonia va avea loc în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, începând cu ora 09:00.
Miercuri, 10 iunie, de la ora 10:00, va avea loc ceremonia de absolvire a Facultății de Agricultură. Inspirată de modelul colegiilor americane, festivitatea va reuni absolvenții celor șase programe de studii, alături de familie, prieteni și cadre didactice. Invitat special al evenimentului va fi dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist și una dintre cele mai cunoscute voci din domeniul alimentației echilibrate și al educației pentru sănătate. Organizatorii estimează participarea a peste 500 de persoane.
Absolvenții Facultății de Horticultură vor sărbători finalizarea studiilor în cadrul cursului festiv programat pentru data de 11 iunie, în timp ce Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare va încheia seria manifestărilor vineri, 12 iunie 2026.
Pe lângă momentele solemne și emoționante ale festivităților de absolvire, tradiția va fi completată și în acest an de „meciurile de adio” dintre cadrele didactice și absolvenții acestei promoții. Aceste întâlniri sportive, devenite deja un reper al evenimentelor dedicate absolvirii la USV Iași, oferă un prilej de socializare, fair-play și consolidare a legăturilor dintre profesori și studenți, într-un cadru prietenos, dar și competitiv.
Ceremoniile de absolvire reprezintă unul dintre cele mai importante momente din viața academică a Universității, reunind comunitatea USV Iași în jurul unei generații care se pregătește să își înceapă parcursul profesional. Prin aceste evenimente, Universitatea celebrează performanța, perseverența și contribuția fiecărui absolvent la dezvoltarea unei comunități academice moderne.