Sărbătoare cu cruce roșie la data de 20 iulie 2024. Ce tradiţii se respectă pe 20 iulie

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sfântul Ilie 2024. Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte an de an pe data de 20 iulie pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. E prăznuit şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi obiceiuri.

Potrivit credinţei ortodoxe, Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani i. Hr., în ţinutul Tesvi din Galaad. S-a născut aşadar într-o familie de preoţi, într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor şi zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab.

Se spune că la naşterea sa, tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi.

Sf. Ilie aduce ploaia

An de an pe 20 de iulie, îl cinstim pe Sfântul Ilie. Este indicat să ne odihnim, să nu lucrăm nici în gospodărie, treburi casnice, nici la câmp pentru a nu stârni mânia Sfântului. În credinţa populară se spune că Sfântul Ilie poate provoca furtuni puternice. Aşasar nu se lucrează pământul pentru ca recoltele să fie ferite de grindină şi fulgere.

Din bătrâni se spune că este bine ca în această dimineaţă să fie culese plante de leac, mai ales busuioc, pentru noroc şi sănătate. După ce sunt culese ele sunt puse la uscat. Tot de Sfântul Ilie se strânge mierea din stupi, se duc faguri la biserică pentru sfinţit, după care se împart de pomană. În anumite zone oamenii mănâncă fructe proaspete pentru a fi sănătoşi.

În Biserici, preoţii săvârşesc slujbe religioase iar creştinii sunt aşteptaţi să participe şi ei.

Alte tradiţii de Sf. Ilie, pe 20 iulie 2024

De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau şi dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sânt-Ilie), iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice.

De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea albinelor. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor.

În această zi de sărbătoare, oamenii nu lucrau, pentru a nu cădea grindina, şi nu mâncau mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea acestora. Tot în această zi, femeile mergeau la biserică şi dădeau pomană pentru morţi din roadele gospodăriei. În dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care sunt puse apoi la uscat. Femeile duc busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice.

În ajunul zilei sfinte, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

Se credea şi se mai crede şi astăzi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi. Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.

Sărbătoarea marchează şi miezul verii pastorale, dată la care le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Pentru ţinutul sucevean este demn de amintit renumitul bâlci de Sfântul Ilie de la Fălticeni, bâlci care, din anul 1814, în urma hrisovului lui Scarlat Vodă Calimach, era al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig. Cu două-trei săptămâni înainte de 20 iulie, pe străzile Fălticeniului începea să se adune mozaic de lume şi se auzeau strigătele şi chemările negustorilor rostite în polonă, rusă, letonă, cehă, germană, maghiară, turcă sau arabă.

Tot în 20 iulie se ţin mai multe târguri sau petreceri câmpeneşti, precum Târgul de fete de pe Muntele Găina din judeţul Alba, în timp ce la Covasna are loc nedeea mocănească „Sant Ilie la români”, la Săcele se desfăşoară „Târgul feciorilor de la Săcele”, la Polovragi – „Nedeea de la Polovragi”, iar la Fălticeni – „Şezătoarea”. În ziua de după Sfântul Ilie, pe 21 iulie, oamenii îl sărbătoresc pe Ilie-Pălie, vizitiul care conducea carul Sfântului.

În zona Sibiului, Ilie este considerat un sfânt mânios, care i-ar pedepsi pe cei care lucrează în 20 iulie. Din această cauză, Dumnezeu nu i-a spus niciodată când este ziua lui, de teamă să nu aducă urgie peste oameni, spune legenda. Ca divinitate solară şi meteorologică, acesta provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina.

Cine a fost Sf. Ilie

Legendele spun că Sfântul Ilie a fost un om gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau.

În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Cu toate acestea, se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice. Multe legende spun să Sfântul Ilie nu şi-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer şi aşteptând acolo sfârşitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor.

Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.