National

Sărbătoare importantă în Calendarul Creștin Ortodox. Iată ce sfânt este sărbătorit mâine

Publicat: 04 mai 2020

Sfânta Muceniţă Irina s-a născut păgână, iar numele ei a fost la început Penelope. Când a împlinit şase ani, tatăl ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere, scrie crestinortodox.ro. A fost închisă în acest turn, împreună cu 13 fecioare, o învăţătoare cu numele Caria şi cu Apelian, un bătrân înţelept. Într-o noapte, i-a apărut în vis îngerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina („pace”), şi vei fi multora scăpare şi adăpostire şi prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”.

Trecerea sa la creştinism l-a înfuriat pe tatăl ei, motiv pentru care a dorit să o supună la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfânta Irina îl va converti în chip minunat pe tatăl ei la creştinism. A fost supusă la multe chinuri în vremea a patru împăraţi, dar a supraviețuit miraculor. Regele Sedechia a îngropat-o până la gât într-o groapă umplută cu şerpi şi cu scorpioni, dar îngerul Domnului a păzit-o pe sfânta fecioară muceniţa întreagă. Apoi regele a încercat să o taie în două cu fierăstrăul, dar fierăstrăul s-a frânt de trupul ei ca şi când trupul ar fi fost de marmură.

Dumnezeu a înviat-o

Acelaşi rege a legat-o de o roată de moară sub o moară de apă şi a dat drumul şuvoiului, nădăjduind că aşa fecioara muceniţa se va îneca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioară a rămas vie şi nevătămată. Irina a intrat în cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetăţii, Numerian, a aruncat-o consecutiv în trei tauri din metal încins. Dar ea nu a murit. Când Irina a sosit în cetatea Mesembria, a fost omorâtă de regele Sapur, dar Dumnezeu a înviat-o.

Regele şi mulţi din popor, văzând aceasta, au crezut în Hristos şi s-au botezat. În cele din urmă, Sfânta Muceniţă Irina s-a întins într-un sicriu şi i-a poruncit lui Apelian să-l închidă. După patru zile, când au deschis sicriul, au văzut că trupul Irinei nu mai era în el. Aşa a proslavit-o Dumnezeu în veci pe Sfânta Mare Muceniţa Irina.





Adauga un comentariu