Vineri, 25 noiembrie 2022, creștinii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, sfânta fecioară martirizată la începutul secolului al IV-lea. Sfânta s-a născut într-o familie foarte bogată și a devenit creștină în jurul vârstei de 14 ani, fiind martirizată 4 ani mai târziu
Până în secolul XIV-lea, după vechile practici, Sfânta Ecaterina, împreună cu Sfântul Mare Mucenic Mercurie, era sărbătorită pe 24 noiembrie, iar Sfinții Mucenici Clement al Romei și Petru al Alexandriei se sărbătoreau pe 25 noiembrie. Însă datele de prăznuire au fost schimbate la cererea Bisericii Mănăstirii Sinai.
Cine a fost Sfânta Mare Muceniță Ecaterina
Sfânta Ecaterina s-a născut în Alexandria, fiind fiica lui Contas, guvernatorul provinciei egiptene. Sfânta a pătimit pentru Dumnezeu în anul 305, în vremea împăratului Maximilian, fiind martirizată prin decapitare. Ecaterina era cunoscută datorită frumuseții și inteligenței sale. Aceasta a primit o educație aleasă, studiind lucrările celor mai mari filozofi ai Antichității. De aceea, tinerii din cele mai bogate familii i-au cerut mâna, însă nu a ales pe niciunul.
Le spunea părinților săi că nu se va căsători decât cu acela care va fi mai bogat, mai frumos și mai înțelept decât ea. Mama Ecaterinei era o creștină care nu avea curaj să-și recunoască credință. A trimis-o pe Ecaterina la propriul său duhovnic, un pusnic ce trăia într-o peșteră. Duhovnicul i-a spus că la un moment dat va cunoaște pe cineva care o va întrece în toate:
„Frumusețea lui este mai strălucitoare decât strălucirea soarelui, toată creația se supune înțelepciunii lui, bogățiile lui sunt răspândite în întreaga lume – ceea ce nu diminuează ci, dimpotrivă, sporește nespusa sa noblețe”.
După încheierea spovedaniei, pusnicul i-a înmânat Ecaterinei o icoană cu Maica Domnului care îl ținea în brațe pe Pruncul Iisus și i-a spus să se roage cu credință pentru a o învrednici cu vederea Fiului Său. Ecaterina s-a rugat întreaga noapte și a reușit s-o vadă pe Fecioara Maria, care, după ce a îngenunchiat, i l-a trimis pe Fiul său să o vadă. Dar Iisus Hristos și-a întors fața de la ea, spunând că El nu o putea privi pentru că era urâtă, dintr-un neam de rând, săracă și fără minte, ca oricare alta. În plus, Iisus i-a spus că nu era spălată cu apa Sfântului Botez și fără pecetea Duhului Sfânt.
Ecaterina s-a întors la pusnic, extrem de îndurerată. Acesta a primit-o cu multă dragoste, a învățat-o adevărata credință creștină și a sfătuit-o să-și păstreze fecioria, să se roage mereu, iar mai apoi a botezat-o. După acesta, Ecaterinei i s-a arătat iarăși Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul, dar, de această dată, Iisus Hristos a privit-o cu tandrețe și i-a dat un inel.
Tortura și uciderea Sfintei Ecaterina
La scurt timp după ce Ecaterina a fost botezată, împăratul Maximilian a mers în Alexandria pentru a lua parte la o mare sărbătoare păgână. Cu acest prilej au fost sacrificate o mulțime de animale, fiind aduse zeilor chiar și jertfe umane. Neputând să suporte toate acestea, Sfânta Ecaterina a mers la Marele Preot și și-a mărturisit credința într-un singur Dumnezeu, denunțând greșelile păgânilor.
Frumusețea sfintei l-a captivat pe împărat și, pentru a-i demonstra că păgânii sunt superiori creștinilor, prin prisma religiei, a ordonat adunarea celor mai învățați dascăli de pe cuprinsul imperiului. Sfânta a reușit să-i învingă pe toți cu înțelepciunea sa și i-a determinat să creadă în Iisus Hristos. Ecaterina i-a întărit cu semnul crucii, iar aceștia au acceptat cu curaj moartea în numele Domnului, fiind arși la porunca împăratului. Într-o ultimă speranță de o convingere, împăratul i-a promis Ecaterinei faimă și bogății.
Tânăra a refuzat toate acestea. De aceea, împăratul a ordonat să fie supusă la diverse torturi greu de suportat, iar mai apoi a poruncit să fie aruncată în închisoare. În fața curții de judecată, Ecaterina a fost amenințată că va fi trasă pe roată. Cu toate acestea, sfânta a continuat să-și mărturisească credința în Iisus Hristos, apropiindu-se singură de roată. Atunci, un înger s-a arătat și a distrus toate instrumentele de tortură. La văzul acestei minuni, împărăteasa și 200 de soldați și-au mărturisit credința în Dumnezeu, fapt pentru care au fost decapitați. Împăratul a încercat iarăși să o ademenească pe Ecaterina, propunându-i să-i devină soție, cerere ce a fost întâmpinată de un refuz. Enervat de refuzul său, împăratul a condamnat-o la moarte prin tragere pe o roată cu țepi, însă, când sfânta s-a apropiat de roată, aceasta s-a sfărmat.
În cele din urmă, împăratul a hotărât decapitarea Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina.