Pe 10 februarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Haralambie, mare-mucenic și făcător de minuni, recunoscut ca protector împotriva bolilor grave, a ciumei și a foametei. Credincioșii din întreaga țară îi aduc rugăciuni și respectă tradiții străvechi, în speranța că Haralambie le va apăra sănătatea și gospodăriile.
Cine a fost Sfântul Haralambie
Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea după Hristos și a fost episcop al Cetății Magneziei, în Asia Mică (în prezent Turcia), în timpul împăratului Septimiu Sever (193–211). Cunoscut pentru credința sa neclintită, Haralambie a suferit chinuri cumplite pentru refuzul de a se închina idolilor. La vârsta de 113 ani, a fost torturat de guvernatorul Lucian, însă mâinile acestuia s-au lipit de trupul sfântului până la rugăciunea sa, iar cei care îl torturau s-au convertit la creștinism.
Ulterior, adus la Antiohia, Haralambie a fost supus la alte chinuri: barba i-a fost trasă în jurul gâtului, i s-a înfipt un piron de fier în trup, i s-a ars fața și i s-a jupuit pielea. În ciuda acestor suferințe, s-a vindecat miraculos prin harul lui Dumnezeu și a continuat să facă minuni, printre care vindecarea unui om posedat de un duh rău timp de 35 de ani și învierea unui tânăr, ceea ce a dus la convertirea Galinei, fiica împăratului Sever, la creștinism.
Sfântul Haralambie a fost condamnat la moarte prin decapitare, însă în timpul rugăciunii înainte de execuție, cerurile s-au deschis și a văzut pe Hristos și pe îngerii Săi. El a cerut ca locul unde vor fi păstrate moaștele sale să nu sufere niciodată de foamete sau boli, iar Dumnezeu i-a îndeplinit dorința, ridicându-l la ceruri împreună cu sufletul său.
Moaștele Sfântului Haralambie
O parte din moaștele Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea „Sfântul Ștefan“ din Meteora, Grecia, și fac nenumărate minuni. În România, fragmente se află la Mănăstirea Miclăușeni (Iași), Mănăstirea Râșca, Catedrala Episcopală din Galați și în mai multe biserici din București („Sfântul Dumitru“ – Poștă, „Sfinții Arhangheli“ – Oțelari și „Sfântul Stelian“ – Lucaci).
Istoria menționează că oamenii s-au rugat Sfântului Haralambie în perioade dificile, cum au fost ciuma din 1813 („ciuma lui Caragea“) și foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, în 1795.
Tradiția poporului român îl consideră pe Sfântul Haralambie protector împotriva ciumei și a foametei. În București, oamenii s-au rugat pentru izbăvire în timpul epidemiei de ciumă din 1813, când zilnic mureau peste 300 de persoane, iar peste 90.000 au pierit în total. Paraclisierul Ion Sin Dobre descria scenele dramatice: „Păzea, vin cioclii cu morții, câte 8, câte 10, unul peste altul… morții!“
Se spune că după rugăciuni și cereri adresate Sfântului Haralambie, epidemia a încetat, iar credincioșii au rămas recunoscători pentru protecția primită.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Haralambie
De Sfântul Haralambie, oamenii cer preotului să facă agheazmă, care se crede că vindecă bolile și protejează gospodăriile și animalele. Se duc la biserică colivă și colaci pentru a fi sfințiți și împărțiți persoanelor bolnave.
În unele regiuni, femeile fac un colăcel pe care îl rup în patru și îl aruncă spre cele patru puncte cardinale pentru a alunga duhurile rele. De asemenea, ploaia în această zi este considerată un semn de belșug pentru anul agricol.
Credincioșii îl pot ruga pe Sfântul Haralambie pentru sănătate, belșug și protecție:
„Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoșata Ta slavă. Doamne, de-Ți place Ţie, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaștele mele și se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios care să piardă rodurile…“.
O altă rugăciune îl numește „stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos“ și cere mântuirea credincioșilor și protecția lor împotriva bolilor.
Pe 10 februarie mai sunt pomeniți:
-
Sfintele Mucenițe Enata și Valentina și mucenicul Pavel
-
Părintele Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului
-
Părintele Zenon
-
Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Areovin
Sfântul Haralambie rămâne unul dintre cei mai cinstiți sfinți în tradiția românească, simbol al credinței neclintite, al miracolelor și al protecției împotriva bolilor și foametei, fiind cinstit cu evlavie de credincioși în întreaga țară.