Prima pagină » Eveniment-Social » Sărbătoarea Iei, în perioada 24 – 25 iunie 2021, la Iași – FOTO, LIVE VIDEO

Sărbătoarea Iei, în perioada 24 – 25 iunie 2021, la Iași – FOTO, LIVE VIDEO

24 iun. 2021, 15:43,
în Eveniment-Social

Consiliul Județean și Primăria Municipiului Iași organizează ”Sărbătoarea Iei”, eveniment care se va desfășura pe 24 și 25 iunie. Astăzi, 24 iunie, în Iași și în comunitățile româneşti din întreaga lume, este marcată Ziua Universală a Iei. Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă” este deja o manifestare de tradiție pentru județul nostru, eveniment al cărui scop este acela de a promova valorile culturale tradiționale românești.

A început Sărbtătoarea Iei la Iași. Producătorii asociației Produs în Iași sunt prezenți în fața Palatului Culturii cu salate marinate, produse pe bază de lavandă, produse de panificație, miere de albine, ciocolată artizanală, bere artizanală și tăiței din ingrediente naturale.

Deschiderea oficială a ”Sărbătorii Iei” a avut loc astăzi, 24 iunie, de la ora 15:00, în Salonul Instituției Prefectului, unde se va desfăsura vernisajul artistei de renume internațional Cela Neamțu, în prezența ”Doamnei tapiseriei românești”. Evenimentul va fi urmat de momente artistice în fața Palatului Culturii, în cadrul cărora, artistei Cela Neamțu îi va fi înmânat titlul de Cetățean de Onoare al județului Iași.  Spectacolele vor fi susținute de Ansamblul Artistic Profesionist ”Constantin Arvinte”, Școala de Arte ”Titel Popovici” și ansamblurile ”Floare de Bujor” – Iași, ”Moldovenii din Cetate” – Moșna și ”Corăgheasca”, din Deleni, alături de artiști consacrați ai muzicii populare românești.

Astăzi și mâine, până la ora 20.00 ieșenii pot testa produsele locale.

Ansamblul Artistic Profesionist ”Constantin Arvinte” al C.J va desfășura un regal folcloric

Pe 25 iunie, tot în fața Palatului Culturii, începând cu ora 16.00, ansamblurile ”Busuiocul”-  Hărmănești, „Bucovina mică”- Tătăruși”, ”Rapsozii Siretului” -Pașcani, Ansamblul Folcloric ”Barbu Lăutaru” al Colegiului Național ”Octav Băncilă” și Ansamblul ”Șipot” – Șipote au pregătit un spectacol de folclor care va fi urmat de momente artistice susținute de elevii Școlii Populare de Arte ”Titel Popovici”.  Seara se va încheia cu un regal folcloric în intepretarea Ansamblului Artistic Profesionist ”Constantin Arvinte” al C.J. Iași și invitații, alături de cunoscutele interprete Laura Lavric,  Margareta Clipa și  Viorica Macovei.

„Organizăm anul acesta Sărbătoarea Iei, o formă de a readuce în spațiul public tradițiile și valorile culturale pe care Iașul le are. Împreună cu păstrătorii de tradiții ai Iașului, producători locali, meșteri populari, artiștii de mare valoare ai Ansamblului ,,Constantin Arvinte”, Școlii ,,Titel Popovici” și ansamblurilor folclorice din județ, vom da viață acestei sărbători frumoase care va însufleți Iașul în acest sfârșit de săptămână.”, a afirmat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe..

„Sărbătoarea Iei ne aduce în suflete bucuria retrăirii acelor vremuri minunate când straiul popular era purtat cu mândrie pe ulițele din satele bunicilor noștri. Nu exista eveniment important în viața satului fără ca strămoșii noștri să nu-l onoreze cu frumusețea portului, ca semn al apartenenței la o lume a decenței și bunului simț pe care s-a clădit poporul român. Salut organizarea la Iași a manifestărilor dedicate iei românești și îi îndemn pe toți ieșenii să poarte în aceste zile acest simbol al tradiției și istoriei noastre”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Ateliere interactive de olărit

În cadrul evenimentului vor avea loc și ateliere interactive de olărit, pictură, sculptură, precum și expoziții cu vânzare ale producătorilor locali, acestea desfășurându-se în intervalul orar 15:00 – 21:00.

În perioada 24-27 iunie, pe pietonalul Ștefan cel Mare se va desfășura Târgul Iei.

Centrul de vaccinare din fața Palatului Culturii va rămâne deschis, fiind permis doar accesul pietonal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 decembrie 2024
14 decembrie 2024