Prima pagină » National » S-au săturat să vadă că nu se face nimic în cazul „Caracal“. Familia Luizei a luat măsuri
S-au săturat să vadă că nu se face nimic în cazul „Caracal“. Familia Luizei a luat măsuri

S-au săturat să vadă că nu se face nimic în cazul „Caracal“. Familia Luizei a luat măsuri

28 oct. 2019, 13:45,
în National

Familia Luizei Melencu va depune plângere penală împotriva procurorilor care au anchetat ”cazul Caracal”. Avocatul Tonel Pop a făcut dezvăluiri despre cum a negociat Dincă libertatea familiei sale.

„Până acum am protejat magistrați, președinți de Înaltă Curte, șefi de structuri, nu i-am dat în penal până acum. (…) Dacă își mai bat joc de noi, de tot ce înseamnă statul român, procedura penală și nu mă cheamă la audieri, dacă atunci când mă duc la audieri mă țin pe afară și fac pe ascuns, voi face plâgnere penală. Nu-mi arată dosarul, cu ordonanță și cu tot codul de procedură care e în favoarea mea. (…)

Le este teamă de Dincă. Ce spune Dincă este sfânt. În momentul în care Dincă se supără sau are cel mai mic moft sar câte trei procurori să i-l îndeplinească. În acest dosar rezultă foarte clar că Dincă și-a negociat soarta lui. A nu se atinge de copii și de soție. Această discuție este redată şi-i este reproşată persoanei care o ancheta pe nevasta lui Dincă și această revoltată îi spune: „Domnule, eu am vorbit cu soţul. Ce tot ne chemați pe aici?” Ărintre alte discuții spune așa: „Pentru că a luat faptele și el urmează să fie condamnat, mi-a transmis că voi, anchetatorii, să lăsați în pace copiii și soția, ați înțeles?”, a declarat avocatul Tonel Pop.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026