Un scandal a izbucnit din cauza anulării programului ConstructPlus, derulat de stat. Cei care au depus proiectele nu au fost anunțați cu privire la decizia de anulare a programului
Unul dintre cele mai importante programe din domeniul construcțiilor, derulat de Ministerul Economiei, a fost anulat. Anunțul a fost făcut de Radu Miruță, ministrul Economiei. Acesta susține că schema de ajutor ConstructPlus, prin intermediul căreia producătorii din domeniul construcțiilor ar fi trebuit să primească fonduri în valoare de 149 de milioane de euro, a fost anulat, iar procurorii cercetează derularea acestui program. ConstructPlus s-a derulat începând cu 2024, iar lista cu beneficiarii programului a fost publicată pe site-ul Ministerului Economiei. Antreprenorii care au reușit să obțină punctaje maxime spun că nu au fost anunțați cu privire la anularea programului de finanțare.
Un scandal a izbucnit din cauza anulării programului ConstructPlus, derulat de stat
Una dintre companiile cunoscute din domeniul construcțiilor, care se află pe lista potențialilor beneficiari, este Symmetrica SRL – CAEN 2361 – Fabricarea produselor din beton pentru construcții. Compania a depus un proiect în valoare de 60 de milioane de euro, din care 30 de milioane de euro sunt banii acordați în program.
Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica, susține că instituțiile care se ocupă cu derularea proiectului nu au transmis informări oficiale cu privire la anularea programului de finanțare.
„Noi am fost informați chiar de curând de proiect că va continua. Cred că, în urmă cu o lună, am primit informarea că va merge înainte programul. Noi avem și documente semnate. Am văzut în presă informația de care spuneți dumneavoastră. Nu am primit nicio informare de la dumnealor, de la Minister, legat de anularea programelor, doar ce am citit și noi în presă. Absolut nimic nu ne-a fost comunicat recent. Programul este interesant, pentru că este axat pe dezvoltarea de fabrici pentru materiale de construcții, mai ales în zonele în care există o anumită lipsă, mai defavorizate, din țară. Noi am depus un proiect pentru zona Vrancea, unde avem deja o fabrică, dar pentru dezvoltare. Mai departe, alte amănunte nu pot să vă spun. Și noi am fost surprinși, că am văzut că se tot amână. Una se spune, alta se face. Mai mult de atât, nu știm. Nu controlăm noi situația”, susține Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica. O nouă investiție va fi făcută de companie, în acest an.
Antreprenorii din domeniul construcții nu au fost anunțați despre anularea programului
Symmetrica SRL este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile. Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999, la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unitatea de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010). Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, magazine Kaufland, Carrefour, Lidl, Penny Market, autostrada Târgu Mureș-Oradea, stadionul Steaua, cartiere rezidențiale. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitarea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice în București, Iași, Bacău, Brașov, Târgu Mureș. Cifra de afaceri înregistrată în 2024 a fost de 316 milioane de lei, cu un profit de 46 de milioane de lei și un număr de angajați de 499 de persoane.
O altă companie care se află pe lista beneficiarilor programului ConstructPlus este Construcții Boicu SRL Iași, cu proiect depus în valoare de 28 de milioane de lei. Contactat telefonic de reporterii BZI, antreprenorul nu a oferit informații. „Nu știu despre ce vorbiți. Îmi pare rău, sunt în concediu”, susține Alexandru Cristian Boicu, administratorul companiei Construcții Boicu SRL.
Depunerea proiectelor din programul ConstructPlus s-a făcut în anul 2024. Acum, a izbucnit un scandal din cauza anulării programului derulat de stat, motivul fiind o plângere penală depusă la București, din cauza problemelor apărute la derularea programului.