Este din nou scandal la Biserica Sfânta Varvara din Târgu Jiu, acolo unde preoții numiți de Mitropolia Olteniei au intrat în locașul de cult să slujească. Enoriașii s-au opus și au chemat Poliția și jandarmii.
”Pe părintele Barză am deschis ochii. De la dumnealui am învățat primele noțiuni de religie. Ca o familie am fost tot timpul încât mi se rupe sufletul când vin și văd lacătul pus pe biserică”, spune o femeie.
Reporter: De ce nu mergeți acolo la slujbă?
Enoriaș: Cum să intrăm înăuntru când ei au intrat prin efracție?
”Ne pregăteam să începem Sfânta Liturghie la mine acasă și am fost anunțat că în biserica noastră e lumina aprinsă și atunci am înțeles că ne-au călcat tâlharii.
Acum nu ne mai temem de hoții aceia care sparg case, ne temem de popii care sparg biserici”, a declarat un preot.
Reamintim că, în urmă cu o săptămână un alt scandal s-a produs în curtea bisericii.
Un preot din Târgu Jiu certat cu Mitropolia a ținut slujba de duminică la el acasă
Un preot din Târgu Jiu a ținut slujba de duminică la el acasă. Biserica are lacătul pe ușă, după ce Mitropolia Olteniei a încercat de două ori să-l înlocuiască. Enoriașii s-au opus însă de fiecare dată.
Protoieria Târgu Jiu este în proces cu preotul care slujește la biserica Sfânta Varvara. Zilele trecute, yala de la ușa bisericii a fost schimbată, iar enoriașii au sigilat-o, la rândul lor, cu lacăte, ca să nu poată intra un alt părinte. Așa că duminică dimineață nu s-a putut ține slujba în lăcașul de cult.
Preot către enoriași: „Bine ați venit la noi, după ce v-am primit cu toată dragostea la bisericuța noastră, v-am adus și acasă, de data aceasta la vila aceea mare de spune Mitropolia că mi-am făcut vilă mare.”
Cosmin Barza, preot: „Grija mea e față de sufletele acestea pe care le-au rătăcit. Eu din biserica mea nu am ieșit, oamenii au simțit că le ofer hrana cea bună, iar acum ajung să le spună oamenilor că sunt schismatic, că fac tulburare. Păi eu fac tulburare?”.
În zonă au patrulat, duminică, echipaje de poliție.
Mitropolia a încercat să aducă deja doi preoți, dar nu au fost acceptați de enoriași. Al doilea a fost respins de oameni chiar de Sfântul Andrei.
Enoriaș: „Să ne lase nouă biserica, că vedem noi pe cine acceptăm, de 10 ani ne slujește părintele și acum ni-l înlătură ei, ne-am obișnuit cu dânsul, am văzut că are har, mai bine stăm și păzim biserica”.