Actualitate

Scandal la Spitalul de Urgenţă Sibiu. Un fost angajat acuză că pacienţii ar fi legaţi şi sedaţi. Medicul Mihai Sava oferă explicaţii

Publicat: 09 mart. 2021
dr. Mihai Sava, șef ATI Spital Sibiu
Medicul şef de la secţia de Anestie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Urgenţă Sibiu, Mihai Sava, a oferit explicaţii, după ce un fost angajat a acuzat conducerea unităţii medicale că în acea secţie pacienţii în stare gravă, infectaţi cu noul coronavirus, sunt legaţi, sedaţi şi mor în condiţii inumane sufocaţi

Medicul şef de la secţia de Anestie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Urgenţă Sibiu, Mihai Sava, a oferit explicaţii, după ce un fost angajat a acuzat conducerea unităţii medicale că în acea secţie pacienţii în stare gravă, infectaţi cu noul coronavirus, sunt legaţi, sedaţi şi mor în condiţii inumane sufocaţi.

Medicul şef al ATI Sibiu, Mihai Sava, a precizat faptul că legarea de pat, respectiv contenţia mecanică a pacienţilor se practică în toate secţiile de Anestie şi Terapie Intensivă, fiind benefică pentru pacienţii agitaţi până când se instalează efectul sedativelor administrate sau în momentul în care creşterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacţii adverse ameninţătoare de viaţă.

„Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilaţiei mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu. Fotografiile publicate în presă evidenţiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situaţii chiar dacă acesta nu a fost contenţionat mecanic. Contenţia se realizează cu centuri de contemţie, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură!, spune dr. Mihai Sava.

Ce medici pot fi alocaţi pe secţia ATI Covid-19

Potrivit declaraţiei medicului Mihai Sava, secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă Covid-19 îi sunt alocaţi un medic specialist sau primar ATI, un medic rezident an mare (an IV-V) şi doi medici rezidenţi an mic (an I-III) pe perioada turei de dimineaţă.

„Pe perioada gărzii pacienţii sunt supravegheaţi de către medicul de gardă specialist sau primar, un medic rezident an mare şi doi medici rezidenţi an mic. Medicii alocaţi zonei roşii intră de două ori în decursul turei de dimineaţă (de 7 ore) cu o pauză de odihnă între cele două intervenţii. În timpul acestor intervenţii sunt consultaţi pacienţii, se stabileşte conduita terapeutică şi se realizează tehnicile medicale care trebuie realizate de către un medic. Pe perioada gărzii medicii intră în zona roşie la fiecare internare care se face şi de câte ori este nevoie dacă starea pacienţilor o necesită”, mai spune şeful ATI Sibiu.

Medicul Mihai Sava: „Decesele unor pacienţi trebuie dovedite prin probe”

Medicul şef din secţia ATI menţionează în non stop în zona roşie se găsesc asistente şi infirmiere care pot solicita un medic în orice moment al zilei. De asemenea, cadrul medical afirma că acuzaţiile prin care se menţionează că pacienţii ar fi decedat din cauza unor deficiente terapeutice trebuie dovedite prin probe, nu prin sesizări anonime.

„Comunicarea între zona roşie şi zona verde se face prin intermediul telefonului mobil al secţiei cu care se pot transmite şi fotografii ale constantelor măsurate de monitoare, aparate de ventilaţie mecanică, rezultate de laborator şi investigaţii imagistice. Acuzaţiile prin care se afirmă că decesele unor pacienţi s-au datorat deficienţelor terapeutice, trebuie dovedite prin probe şi analizate de către persoanele care înţeleg procedurile medicale de specialitate şi nu prin prisma unor sesizări anonime”, a transmis medicul Sava.

Dr. Mihai Sava: „Sedare se face doar la pacienţii agitaţi”

În ATI se practica sedarea pacienţilor agitaţi pentru a nu îşi induce leziuni proprii, susţine medicul şef. Totodată, dr. Sava susţine că pacienţii cu intubaţie orotraheală sunt sedaţi mult mai profund din cazua faptului că nu pot tolera tehnicile de ventilaţie mecanică.

„Sedarea în terapie intensivă se face doar la pacienţii agitaţi pentru ca aceştia să nu-şi inducă leziuni proprii. De asemenea sedarea are rol anxiolitic la această grupă de pacienţi supuşi unui stres psihic foarte mare. Sedarea se face cu doze cât mai mici, titrate, specifice fiecărui pacient, de medicaţie sedativă astfel ca acestea să nu inducă reacţii adverse severe. La pacienţii cu intubaţie orotraheală (IOT) sunt necesare nivele de sedare mult mai profunde pentru ca aceştia să poată tolera tehnicile de ventilaţie mecanică”, mai spune medicul Mihai Sava.

Medicul şef al ATI Sibiu, conf. dr. Mihai Sava, a ţinut să menţioneze că toţi pacienţii din zona roşie, care nu sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic deţin un telefon mobil propriu cu care pot comunica cu rudele, prietenii şi alte persoane apropiate, cu toate că aceste dispozitive, prin câmpul electromagnetic, pot interacţiona cu aparatura medicală şi sunt interzise.

„S-a decis această măsură din empatie pentru pacienţi şi familia acestora. Pacienţii intubaţi şi ventilaţi mecanic sunt în imposibilitatea de a vorbi, posesia unui telefon mobil fiind inutilă. Pentru toţi aparţinătorii pacienţilor sunt oferite informaţii pe linia de telefonie fixă între orele 13-14 şi 19-20 fie de către medicii alocaţi zonei roşii Covid, fie de către medicii de gardă”, a mai spus conf. dr. Mihai Sava.

Un fost angajat ATI a adus acuzaţii grave

Un fost angajat de la Terapie Intensivă COVID-19, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a relatat, pentru presă locală că pacienţi în stare gravă infectaţi cu noul coronavirus au fost legaţi de mâini şi de picioare, ignoraţi de cadrele medicale, sedaţi, astfel că au murit sufocaţi.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, a declarat, luni, 8 martie 2021, că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.





Comentarii
  • Bine-nteles ca mor sufocati. Rahatii astia care se cred Dumnezei ii tin pe spate si nu pe burta asa cum am vazut in Germania!! Criminali in halate albe. Pentru mortii de la ATI primesc recumpense!! Criminalilor!!

  • In Marea Britanie, pacientilor care au nevoie le sunt alocati personal din sanatate care stau cu ei 24 din 24. Pot fi echipati si cu asa zisele manusi, care i ar impiedica sa si smulga canulele sau alte linii conectate la corpurile lor. Dar nu sunt legati de pat. Doar mintile intunecate ( si vad ca si seful ATI sustine asta) pot gandi si rezolva problemele in felul acesta. Oameni ‘crescuti cu forta’ vor folosi ‘forta’ pe ei si asupra celor din jurul lor. Sa va para rau pentru ei!!!!!

  • Vizitele rudelor pacientilor sunt cel mai bun control pentru modul in care un spital isi trateaza bolnavii. Insa, de cand cu pandemia, vizitele nu mai sunt permise. Tot de atunci, medicii s-au nesimtit. Nici inainte nu-i dadea bunul simt afara din casa. Dar acum, ca nu-i stie nimeni ce fac ei acolo, isi bat joc.

  • Pînă acum se plîngeau de salarii mici, au primit salarii destul de mari plus atențiile că nu prea s-au lăsat de acest obicei, dar în schimb ei nu oferă nimic pacientului. Cît de crud poți să fii?

  • Jaf si dezastru in spitatlele romanesti – niste javre incompetente ajunse in sistem doar prin posturi platite si pile. Platite enorm din bani publici si se inchide si ochii la spaga pe care inca o primesc si pretind. Bani enormi aruncati pe CE ANUME. Ce asistenta medicala primesc romanii de banii astia enormi. Nimeni nu i controleaza nimeni nu i da afara o dat o leaca de greu cu pandemia si vai tre sa si munceasca oleaca omoara oameni. JAVRE ORDINARE INCOMPETENTE PLATITE ENORM NESIMTITI SI FARA FRICA DE DUMNEZEU. Asa o sa fie atat cat lumea mai accepta un sistem imputit in care are acces doar pilele, posturile se cumpara si nimeni nu controleaza calitatea actului medical si nu este teama ca si zboara daca nu munceste.

  • Au treabă medicii ss-si satisfacă asistentele si să doarmă. Vai să nu-i deranjezi cumva. Le-au dat salarii din banii săracilor, că să te sfideze
    S-au făcut de kk

Adauga un comentariu