Tensiunile dintre Guvern și angajații din administrația publică escaladează rapid după adoptarea Ordonanței de Urgență privind restructurarea aparatului bugetar. Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) reacționează extrem de dur și acuză Executivul condus de Ilie Bolojan că a impus o reformă grăbită, incoerentă și cu potențial exploziv din punct de vedere juridic.
Într-un comunicat cu titlu provocator („REFORMA tăierilor în GRABĂ. Le-ați citit, domnule Bolojan?”) sindicaliștii susțin că actul normativ demonstrează lipsa unei viziuni reale asupra eficientizării administrației și că ar fi fost redactat fără o analiză serioasă a impactului.
„Perplecși” în fața noii ordonanțe
Reprezentanții FNSA afirmă că documentul este plin de neclarități și contradicții legislative. Mai mult, aceștia susțin că observațiile venite din partea Consiliul Economic și Social, Consiliul Legislativ, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor ar fi fost ignorate sau tratate superficial.
Sindicaliștii lansează o întrebare retorică directă către premier: dacă toate aceste avize au fost cu adevărat analizate înainte de adoptarea ordonanței.
FNSA susține că, dincolo de discursul oficial despre reducerea cheltuielilor, reforma ar ascunde o diminuare masivă a personalului din administrație, urmată de externalizarea unor servicii către firme private.
Reprezentanții federației vorbesc despre riscul transformării evaluărilor profesionale în instrumente de eliminare a angajaților incomozi și despre pierderea unor drepturi salariale și profesionale câștigate legal. În același timp, acuză menținerea privilegiilor pentru anumite categorii apropiate zonei politice.
„Asaltul asupra demnității profesionale continuă”, avertizează sindicaliștii, care spun că funcționarii publici sunt transformați în țapi ispășitori pentru dezechilibrele bugetare.
Ce schimbă, concret, ordonanța
Actul normativ reduce semnificativ normativele de personal din administrație. Dacă până acum un serviciu funcționa cu 10 posturi de execuție și un șef, noua formulă prevede doar 7 posturi plus conducerea. Direcțiile scad de la 20 la 15 posturi, iar direcțiile generale de la 35 la 25. Noile limite se aplică inclusiv personalului contractual.
Și cabinetele demnitarilor sunt vizate. Numărul consilierilor premierului scade de la 9 la 5, iar la nivelul vicepremierilor și miniștrilor apar reduceri similare. Secretarii de stat vor avea un singur consilier. Măsura se extinde și asupra cabinetelor din administrația locală.
O altă schimbare majoră vizează Poliția Locală: norma de personal se modifică de la un polițist la 1.000 de locuitori la unul la 1.200. În localitățile mici, sub 4.500 de locuitori, structura poate funcționa doar dacă este susținută integral din venituri proprii și cu un maximum de trei posturi.
Avertisment privind neconstituționalitatea
FNSA susține că ordonanța ar putea fi contestată în instanță și avertizează asupra unui posibil scenariu costisitor pentru stat. Dacă actul normativ ar fi declarat neconstituțional, autoritățile ar putea fi obligate să reintegreze personalul concediat și să plătească salarii restante și despăgubiri.
Sindicaliștii anunță că vor utiliza toate pârghiile legale pentru a ataca reforma și transmit un mesaj direct către premier: încă mai este timp pentru o reformă reală, construită pe dialog și fundament juridic solid.
Conflictul dintre Guvern și angajații din administrația publică se anunță de durată, cu implicații politice și financiare semnificative. Următoarele luni ar putea aduce nu doar proteste, ci și bătălii în instanță care să redefinească modul în care statul român înțelege „reforma” administrației.
Guvernul ramane tot cu 5 vicepremieri?
Probabil a citit, dar nu a inteles. Va asteptati la altceva?