Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu a deschis un dosar penal împotriva lui Daniel Cioabă, cunoscut ca regele romilor din România și fratele lui Dorin Cioabă, pentru presupusa implicare în logodna fiului său, în vârstă de 16 ani, cu o fată de 14 ani, care are deja un copil, potrivit informațiilor publicate de Turnul Sfatului.
Dosarul vizează clarificarea faptului dacă părinții celor doi minori au comis infracțiunea de determinare sau înlesnire a întreținerii de acte sexuale între minori. Adolescenții s-au logodit încă din anul precedent, iar situația a atras atenția autorităților după ce o rudă a tinerei a sesizat că aceasta ar fi fost, practic, „cumpărată” de familia băiatului și obligată să conviețuiască cu el.
Regele romilor și familia sa în centrul unui caz revoltător
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a demarat primele verificări, în timp ce poliția analizează dacă familiile au exercitat presiuni asupra celor doi minori pentru a-i determina să trăiască împreună.
„La data de 19 martie 2024, Biroul de Investigații Criminale Sibiu a înregistrat o sesizare privind faptul că doi bărbați din Sibiu ar fi înlesnit întreținerea de relații sexuale între doi minori, respectiv fiul unuia dintre ei și fiica celuilalt.
În cursul lunii iulie 2024, polițiștii au extins cercetările în urma unei sesizări formulate de DGASPC, referitoare la un bărbat de 47 de ani, care ar fi înlesnit întreținerea de acte sexuale între fiul său, în vârstă de 17 ani, și o minoră de 15 ani. Ca urmare a acestor sesizări, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de determinarea sau înlesnirea întreținerii de acte sexuale între minori”, a transmis IPJ Sibiu.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale corespunzătoare.
Ce cauta spurcaciunile astea in tara mea ??????????????????????