Prima pagină » Economic Local » Scandalagii din zona Alexandru cel Bun, amendați pe bandă rulantă
Scandalagii din zona Alexandru cel Bun, amendați pe bandă rulantă

Scandalagii din zona Alexandru cel Bun, amendați pe bandă rulantă

19 nov. 2019, 04:00,
Vlad Alexa în Economic Local

În perioada 15-17 noiembrie, numeroase echipaje de polițiști locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene. Aceștia au legitimat 262 de persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 118 sancțiuni contravenționale. Valoare acestora este de 25.325 lei, iar majoritatea amenzilor au fost date pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Totodată, în urma legitimării au fost aplicate și 6 amenzi conform ordonanței privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Numeroase reclamații din zona ACB

Cele mai multe sancțiuni de acest gen au fost aplicate în zona Alexandru cel Bun, acolo unde oamenii legii au intervenit pentru aplanarea unor scandaluri, dar și în cazul unor tineri recalcitranți.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Poliție Locală au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 200 lei pe numitul C.F.A., domiciliat în județul Galați, deoarece a fost depistat în Parcul Expoziției, în timp ce deteriora, prin lovire cu picioarele, mobilierul stradal, respectiv coșurile de gunoi”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Iași

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 septembrie 2026
18 septembrie 2026