Prima pagină » Actualitate » Scenă șocantă la dezbaterea despre sănătatea copiilor: ministrul Educației, absorbit de telefon în timp ce o elevă plângea

Scenă șocantă la dezbaterea despre sănătatea copiilor: ministrul Educației, absorbit de telefon în timp ce o elevă plângea

27 mai 2026, 12:18, 1 ,
Redacția BZI în Bzi.ro

O scenă care a stârnit reacții puternice s-a petrecut în timpul unei dezbateri organizate în Senatul României pe tema sănătății mintale a elevilor. În timp ce o fetiță de doar 11 ani vorbea emoționată despre presiunea uriașă resimțită de copii în școli, ministrul Educației, Mihai Dimian, a fost surprins privind în mod repetat telefonul mobil.

Ilinca, elevă în clasa a V-a, a avut una dintre cele mai puternice intervenții ale evenimentului. Copila le-a vorbit oficialilor despre anxietatea pe care mulți elevi o trăiesc zilnic, despre sentimentul că nu sunt ascultați și despre presiunea venită atât din partea profesorilor, cât și a părinților.

„Ne interziceți telefoanele, dar nu ne învățați cum să le folosim corect”, a spus eleva în fața participanților la dezbatere.

O elevă a vorbit printre lacrimi, iar ministrul stătea pe telefon

Fetița a descris un sistem în care copiii se simt judecați permanent, ignorați și obligați să atingă standarde tot mai mari. Vizibil afectată, Ilinca și-a încheiat discursul în lacrimi, fiind aplaudată de cei aflați în sală.

„Bună ziua, eu sunt Ilinca. Sunt elevă de clasa a V-a și mulțumesc pentru că sunt aici. Aș vrea să încep spre a vă spune că voi ne interziceți telefoanele, dar nu ne învățați să le folosim corect sau ne spuneți că trebuie să facem mișcare, dar nu ne acordați cadre unde putem să facem asta. Ne interziceți tot felul de lucruri și tot în același timp, noi nu știm, de fapt, efectul lor. De ce să-mi spui mie că inteligența artificială nu este bună dacă tu nu-mi explici de ce? Știu că în următoarea săptămână trebuie să dea 10 milioane de teste, în condițiile în care mai au 10 milioane de teste în spate, necorectate și neaduse. Știu că nu pot să se trezească dimineață fără să se gândească că vor ajunge la școală unde cineva o să-l judece (…) Eu sunt judecată excesiv și consider că nu este în regulă.În permanență profesorii tot ce vor este să ne încarce. Am o profesoară de română care anul ăsta mi-a dat 27 de cărți de citit din care n-am înțeles niciuna. Temele sunt din ce în ce mai multe și eu n-am crezut că o să fie așa. Eu îmi doresc proiecte, îmi doresc lucruri din care să învăț. Nu îmi doresc în permanență să-mi stea cineva în spate, să-mi dea teme, teste și tot felul de voci care să se audă din spate spunându-mi că nu sunt cineva și că nu merită această atenție și că sunt zero”, a spus eleva.

În paralel însă, imaginile surprinse în transmisiunea evenimentului îl arată pe ministrul Educației concentrat asupra telefonului mobil în mai multe momente ale intervenției elevei. La un moment dat, moderatorul discuției a încercat să readucă atenția asupra discursului copilei, subliniind că aceasta a avut „un mesaj foarte puternic”.

Chiar și după momentul emoționant, ministrul nu a avut o reacție publică referitoare la problemele ridicate de elevă și nici nu a comentat mărturiile copiilor despre presiunea și lipsa de sprijin emoțional din școli.

Dezbaterea organizată în Parlament a reunit elevi, profesori și reprezentanți ai sistemului educațional, tema principală fiind sănătatea mintală a copiilor și dificultățile cu care aceștia se confruntă în mediul școlar.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026