Octavian Stroici, românul care și-a pierdut viața în urma prăbușirii turnului medieval din Roma, a fost înmormântat în satul său natal, Sinăuți, într-o atmosferă încărcată de durere și recunoștință. La slujba de adio au participat familia, prietenii apropiați, foști colegi de muncă și numeroși localnici care au dorit să-și ia rămas-bun de la omul despre care toți spuneau că a trăit cu demnitate și a muncit neobosit o viață întreagă.
Scene incredibile la înmormântarea lui Octav Stroici, românul mort după prăbușirea turnului din Roma
Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, fusese prins sub dărâmături timp de 11 ore, în urma tragediei petrecute la Roma. După trei decenii petrecute în Italia, unde a muncit pentru a-și întreține familia, visa ca, odată pensionat, să se întoarcă definitiv acasă, în Suceava. Din păcate, dorința nu i s-a mai împlinit. Casa pe care și-o construise cu trudă în Sinăuți a rămas pustie, iar el s-a reîntors în sat doar pentru a fi condus pe ultimul drum.
Înainte de înmormântare, trupul neînsuflețit al lui Octav Stroici a fost depus la Biserica „Sfântul Andrei” din Suceava, unde zeci de oameni au venit să-i aprindă o lumânare. Printre cei prezenți s-a numărat și Claudia Pratelli, reprezentanta Primăriei Romei pentru probleme de muncă, care a adus un omagiu în numele autorităților italiene, purtând eșarfa tricoloră a Italiei.
Octavian Stroici lasă în urmă o soție îndurerată, doi copii și câțiva nepoți care îl priveau ca pe un model de bunătate și responsabilitate. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om modest, calculat și muncitor, respectat de toți cei din jur. „A fost un om deosebit, gospodar, cu suflet mare. Vorbea mereu despre momentul când se va întoarce acasă. Este o pierdere care ne-a lovit pe toți”, a spus părintele Bogdan Hreceniuc, vecin și duhovnic al familiei, pentru publicația Rotalionul. Ziua de 10 noiembrie 2025 a rămas una plină de lacrimi și tăcere în satul Sinăuți, acolo unde întreaga comunitate s-a adunat pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel care și-a dedicat viața familiei și muncii, dar care și-a găsit sfârșitul departe de casă.
Roma, îndoliată pentru moartea unui muncitor român, Octavian Stroici
Primăria Romei a declarat ziua de 5 noiembrie drept zi de doliu oficial, în memoria muncitorului român Octavian Stroici, care și-a pierdut viața la locul de muncă. Originar din județul Suceava, Stroici avea 66 de ani și lucra pe un șantier de restaurare în centrul istoric al capitalei italiene. Decizia autorităților a venit ca un gest de respect față de tragedia care a îndurerat atât comunitatea românească, cât și pe cea italiană.
Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj de solidaritate, exprimându-și îngrijorarea cu privire la lipsa siguranței pe șantiere și a îndemnat la adoptarea unor măsuri concrete pentru protejarea muncitorilor. În același spirit, primarul Romei, Roberto Gualtieri, a declarat că „suferința provocată de pierderea lui Octavian Stroici ne unește pe toți” și a cerut o anchetă completă asupra incidentului.
Tragedia s-a produs pe 3 noiembrie, în timpul lucrărilor de consolidare a turnului medieval Torre dei Conti. O parte a structurii interioare s-a prăbușit brusc, surprinzând mai mulți muncitori aflați în interior. Printre aceștia se aflau și doi români. Trei persoane au fost salvate de echipele de intervenție, însă extragerea lui Stroici a fost îngreunată de noi surpări. Bărbatul a fost găsit în viață, dar a murit ulterior la spital din cauza rănilor grave.
În semn de omagiu, primarul Gualtieri a dispus arborarea drapelelor în bernă și a suspendat toate evenimentele oficiale din ziua de 5 noiembrie. Totodată, Forțele Armate Italiene au anulat parada militară tradițională din 4 noiembrie, organizată anual în centrul vechi al Romei. Sindicatele italiene au reacționat la rândul lor, organizând un marș de protest pentru a atrage atenția asupra numărului tot mai mare de accidente de muncă, cerând măsuri urgente pentru protejarea vieților celor care muncesc pe șantiere.