Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fost căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri, informează News.ro.
”La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 22:05 poliţiştii oraşului Buftea au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 19:00, pe o stradă din oraşul Buftea, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, ar fi fost agresat fizic, prin împuşcare, cu o armă de tip air-soft, de către un alt bărbat, de 29 de ani, care ar locui în zonă. Din primele informaţii, în momentul în care a fost agresată, victima efectua activităţi electorale”, a transmis, în noaptea de joi spre vineri, IPJ Ilfov.
Bărbatul a fost împușcat în picior
Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Buftea, pentru efectuarea activităţilor din competenţă, precum şi un echipaj medical din cadrul SABIF, care, în urma primelor investigaţii, a stabilit că victima prezintă o echimoză la nivelul piciorului.
”Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost căutat şi depistat de poliţişti, iar în prezent a fost condus la sediul poliţiei oraşului Buftea, pentru continuarea cercetărilor. Poliţiştii oraşului Buftea efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, a mai transmis sursa citată.
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a scos arma la un angajat
Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a fost făcută în Mexic, o țară afectată de violență.
Ambasadorul Jon Benjamin se afla într-o călătorie oficială și a luat o armă în vehiculul cu care călătorea. Un videoclip publicat pe internet îl arată îndreptând o pușcă de asalt către un angajat al ambasadei.
„Într-un context de crime zilnice în Mexic făcute de către traficanții de droguri, el îndrăznește să glumească”, scrie într-un mesaj care însoțește videoclipul, potrivit Sky News.
Vineri, Financial Times a anunțat că ambasadorul a fost revocat din postul său după incidentul care ar fi avut loc în aprilie.
„Suntem conștienți de acest incident și am luat măsurile adecvate”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Regatului Unit. Benjamin a fost ambasador al Regatului Unit în Mexic între 2021 și 2024. Potrivit site-ului Foreign Office, Jon Benjamin „s-a alăturat Serviciului Diplomatic în 1986 și a reprezentat anterior guvernul britanic în Chile, Ghana, Turcia, Indonezia și Statele Unite”.