Prima pagină » Local » Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” din Dacia are sală de sport nouă

Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” din Dacia are sală de sport nouă

23 aug. 2025, 12:05,
Redacția BZI în Local

Primăria Municipiului Iași continuă investițiile în infrastructura educațională, finalizând aproape integral lucrările de reabilitare și eficientizare energetică la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” din cartierul Dacia.

Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 5 „Valul Renovării”, are o valoare totală de 8.024.817 lei, iar lucrările sunt executate de SC Nova General Construct SRL, cu un contract de 6,26 milioane lei. În prezent, stadiul intervențiilor este de circa 98%.

În cadrul proiectului, unitatea școlară a fost dotată cu mobilier nou, iar sălile de clasă au fost echipate cu bănci și scaune moderne, achiziționate tot din fonduri europene prin programul „Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar”, derulat pentru 63 de școli și grădinițe din municipiu.

Paralel, Primăria a finalizat și construirea unei săli de sport la aceeași școală, lucrare realizată de asocierea SC Prima Construct SRL – SC Refconsteel SRL, în cadrul unui contract de 2,84 milioane lei, finanțat din bugetul local.

Inaugurarea școlii reabilitate și a sălii de sport este programată pentru 8 septembrie, odată cu deschiderea noului an școlar.

Pe ansamblu, prin PNRR sunt în derulare proiecte de eficientizare energetică pentru 21 de clădiri din 14 unități școlare, valoarea totală a acestor investiții depășind 129,5 milioane lei, echivalentul a aproximativ 26 de milioane de euro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026