Mass-media din județul Suceava solicită din partea autorităților o comunicare corectă și onestă în contextul pandemiei de COVID-19. Atragem atenția asupra faptului că lipsa unor informații clare, corecte și concise, fără a fi nevoie de a apela la surse și a ne pune, astfel, în pericol de a fi trași la răspundere penală, naște teorii ale conspirației în spațiul public, ceea ce se va traduce printr-o încredere scăzută în acțiunile autorităților.
Solicităm ca informațiile legate de COVID-19 să fie făcute publice – numărul de cazuri, vârstele și ocupațiile celor declarați pozitivi, să fie date publicității într-un mod coordonat și concis. Înțelegem să fim alături de autorități și să sprijinim acțiunile acestora și considerăm că o mai mare transparență din partea acestora ar duce la o limitare a reacțiilor isterice ale unei populații neinformate. În plus, solicităm desemnarea unor responsabili pe zona de comunicare, care să ne raspundă corect și rapid referitor la verificarea diferitelor informații vehiculate în mediul online sau provenite din surse neoficiale. O bună comunicare în acest sens cu instituțiile sucevene previne răspândirea de informații neverificate/neconfirmate care pot crea panică nejustificată.
În alte județe din țară, comunicarea noilor cazuri de COVID-19 nu a fost sistată, înțelegându-se că doar colaborând cu mass-media se poate asigura liniștea necesară autorităților sanitare de a lupta cu această pandemie. Și la Suceava, disperarea populației a atins cote alarmante, iar singurele instituții care pot detensiona situația sunt cele care coordonează lupta cu pandemia. Înţelegem că în acest moment eforturile autorităţilor publice sunt îndreptate spre criza generată de pandemie, însă considerăm că acest lucru nu trebuie să conducă la încălcarea legii chiar de către instituţiile publice sau la abuz de putere din partea acestora.
Mai mult, atragem atenţia autorităţilor că ideea de a reduce disponibilitatea de comunicare pentru a se putea dedica rezolvării problemelor crizei este o eroare gravă care poate să producă efecte contrare aşteptărilor. Asigurarea transparenţei şi a promptitudinii în răspunsul autorităţilor către public şi mass-media este o regulă de bază a comunicării în condiţii de criză. Comunicarea este parte a crizei, iar, dacă este făcută prost, criza riscă să ia proporţii dramatice. Îngrădirea libertăţii presei sub pretextul crizei şi lipsa de transparenţă din partea autorităţilor nu pot decât să afecteze încrederea cetăţenilor în acţiunile autorităţilor publice, încredere care este vitală pentru depăşirea acestui moment.