Prima pagină » Actualitate » Sebastian Burduja spune că noul Complex Energetic Valea Jiului ar putea deveni funcţional în cursul lunii septembrie
Sebastian Burduja spune că noul Complex Energetic Valea Jiului ar putea deveni funcţional în cursul lunii septembrie

Sebastian Burduja spune că noul Complex Energetic Valea Jiului ar putea deveni funcţional în cursul lunii septembrie

06 aug. 2023, 17:40,
în Actualitate

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat duminică, la Petroşani, că noul Complex Energetic Valea Jiului ar putea deveni funcţional în cursul lunii septembrie, precizând că pentru acest lucru mai trebuie parcurşi o serie de paşi, între care şi acordarea unui ajutor de stat ce va fi trebui aprobat de Comisia Europeană, transmite Agerpres.ro.

„Noi ne străduim ca în toamna aceasta, cât de curând, să avem o nouă soluţie prin noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului. Acolo, cei care lucrează actualmente în Complexul Energetic Hunedoara vor avea un loc de muncă şi vor putea să-şi desfăşoare, în continuare, activitatea. (…) Noi ne străduim să accelerăm o serie de paşi, unde am constatat întârzieri. Asta necesită, pe de o parte, o procedură de dare în plată de la Complexul Energetic Hunedoara către Complexul Energetic Valea Jiului, şi pe de altă parte, acordarea unei sume de bani de la bugetul de stat către noua companie, ceea ce înseamnă o procedură de ajutor de stat. Asta implică un dialog cu Comisia Europeană, o negociere, dar noi ne vom strădui ca în termenul cel mai scurt, deci la nivelul lunii septembrie sau până la 1 octombrie, această problemă să fie rezolvată”, a spus ministrul Energiei.

Sebastian Burduja: „Acolo va fi o capacitate impresionantă”

În ceea ce priveşte ritmul lucrărilor de la Termocentrala Mintia, cumpărată anul trecut de un investitor privat care a început o procedură de modernizare a instalaţiilor, ministrul a apreciat că aceasta ar putea să funcţioneze, din nou, peste aproximativ doi ani de zile.

„Ei se mişcă într-un ritm foarte bun, din tot ceea ce ştiu din teren. Investitorul deja a alocat o sumă importantă de bani. Lucrează cu o mare companie energetică şi principal furnizor de turbine. Acolo va fi o capacitate impresionantă de 1.700 de MW, putere instalată, şi cred că într-un an şi jumătate, doi ani de zile, vom putea să vedem producţie de energie electrică la Mintia, din nou”, a apreciat Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei se află duminică în judeţul Hunedoara, unde a luat parte la manifestările dedicate Zilei Minerului, în Valea Jiului, în cursul după-amiezei el mai având programată o vizită la Termocentrala Mintia.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile analizează invocarea Articolului 4 al Alianței. O dronă rusească prăbușită la Galați a provocat primele reacții oficiale ale NATO după ce un bloc de locuințe din România a fost […]
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 mai 2026
30 mai 2026