Prima pagină » International » Secretar de stat ungar: „Maghiarii reprezintă pentru România un atu, nu un risc”
Secretar de stat ungar:

Secretar de stat ungar: „Maghiarii reprezintă pentru România un atu, nu un risc”

28 aug. 2023, 11:00, 1 ,
în International

Guvernul Ungariei îşi îndeplineşte obligaţia constituţională atunci când îi sprijină pe maghiarii ardeleni, care nu reprezintă un risc, ci un atu pentru România, a declarat secretarul ungar de stat János Nagy, duminică, la Dej, unde biserica reformată şi şcoala elementară au fost renovate cu sprijinul statului maghiar, conform MTI și news.ro

În discursul susţinut în cadrul slujbei care a avut loc cu ocazia inaugurării, secretarul de stat ungar şi-a exprimat convingerea că funcţionarea instituţiilor care servesc păstrării identităţii maghiarilor va aduce beneficii şi naţiunii majoritare.

În ceea ce priveşte rolul limbii în păstrarea identităţii, oficialul maghiar a subliniat importanţa educaţiei în limba maternă, fără de care o persoană este pierdută atât de către Biserica Reformată, cât şi de către naţiunea maghiară.

Guvernul maghiar a mărit de zece ori subvenţiile transfrontaliere

János Nagy a subliniat că potrivit constituţiei maghiare adoptate în primăvara anului 2011, Ungaria poartă responsabilitate pentru soarta maghiarilor care trăiesc în afara graniţelor sale, promovează păstrarea identităţii acestor comunităţi şi sprijină eforturile lor de a se dezvolta. Respectând această obligaţie constituţională, din 2010 încoace, guvernul maghiar a mărit de zece ori subvenţiile transfrontaliere, anul acesta a crescut de cinci ori contribuţia acordată pentru educaţia în limba maghiară, şi tot din acest motiv a sprijinit şi grădiniţa şi şcoala maghiară din Dej, a enumerat secretarul de stat.

János Nagy a mulţumit şi în limba română primarului Costan Morar pentru că nu a împiedicat, ci a sprijinit crearea noii şcoli maghiare, totodată le-a urat maghiarilor transilvăneni cât mai multe “astfel de personalităţi publice române, care gândesc în termeni de cooperare şi respect reciproc”.

“Noi, maghiarii şi românii, depindem unii de alţii. Aşa cum o maree ridică toate navele aflate pe apa mării, şi dezvoltarea acestei şcoli ridică mai sus corabia comunităţii maghiare din Dej, dar şi cea a majorităţii locale româneşti”, a spus politicianul maghiar.

La slujba de mulţumire, episcopul Eparhiei Reformate a Ardealului, Béla Kató, a explicat că în ultimul an au avut loc evoluţii extraordinare în viaţa comunităţii maghiare din Dej, iar comunitatea îşi poate exprima recunoştinţa pentru grădiniţă, pentru restaurarea bisericii şi pentru noua şcoală elementară prin a-şi păstra credinţă şi limba maternă şi prin umplerea sălilor de clasă cu mulţi copii. Potrivit episcopului, renovarea bisericii cu sprijinul UE şi cu ajutorul guvernului maghiar are sens doar dacă alături de aceasta se păstrează şi şcoala, pentru că – aşa cum a arătat exemplul saşilor ardeleni – fără copii, bisericile devin nişte ruine.

După slujba de mulţumire, episcopul reformat Béla Kató, primarul Costan Morar, viceprimarul Annamária Kovrig, secretarul de stat János Nagy şi protopopul Csaba Bányai au tăiat împreună planglica noii şcoli elementare. Guvernul Ungariei a sprijinit renovarea vechii clădiri a şcolii de fete reformate cu 560 de milioane de forinţi, a declarat pentru MTI Gábor Kiss, şeful de comunicare al Eparhiei Reformate din Ardeal.

Localitatea Dej din judeţul Cluj are o populaţie de 31.500 de locuitori, iar la cel mai recent recensământ, cel de anul trecut, 2.500 de oameni s-au declarat a fi maghiari, iar 2.300 au spus că sunt de religie reformată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Fugarul din Bulgaria a fost prins după trei zile de căutări. Tânărul de 26 de ani, găsit în Dolj
Fugarul din Bulgaria a fost prins în județul Dolj, după trei zile de căutări. Tânărul de 26 de ani era căutat pentru mai multe infracțiuni. Bărbatul de 26 de ani, cetățean al Republicii Moldova, căutat de polițiști după ce ar fi fugit din Bulgaria cu un autoturism furat, a fost depistat în județul Dolj. Tânărul […]
Fugarul din Bulgaria a fost prins după trei zile de căutări. Tânărul de 26 de ani, găsit în Dolj
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 septembrie 2026
07 septembrie 2026