Prima pagină » Bursa Barfelor » Secretul celor doi aleși ai poporului. Cine și cum îi ține din scurt de atâta amar de vreme?
Secretul celor doi aleși ai poporului. Cine și cum îi ține din scurt de atâta amar de vreme?

Secretul celor doi aleși ai poporului. Cine și cum îi ține din scurt de atâta amar de vreme?

23 apr. 2021, 02:01,
în Bursa Barfelor

Babetele cele hâtre încep rubricuța de astăzi cu o trebușoră din lumea pulitică de prin târg. Babetele țin să vă povestească o istorioară despre Arăgăzel Pompa, sinatorul de la pezedeu care încă nu s-a împăcat cu gândul că nu mai e șăful de la cejău. Arăgăzel îi ține în șa pe doi dintre aleșii giudețeni, recte Mirciulică Labolache și Cretian Șpanciu, și le dă ordine la amândoi să facă numai ce zice el. Că numai așa se explică de ce la fiecare ședință vorbesc numai ăștia doi și niciun alt pezedist din cejău.

Acuma, babetele s-au crăcănat pe ele de râs când i-au văzut zilele trecute cum doar ei au cuvântat și cum s-au avântat în a susține combinațiile lui Arăgăzel la cel mai înalt nivel de poate o să fraierească pe careva pe acolo. Treaba e că toată lumea s-a prins ce și cum, așa că ce a vrut să facă Arăgăzel nu a mai ieșit cum trebuie! Arăgăzel crede că mai are prin cejăul ăla niște omuleți care îi mai sunt breteni și care o să pună piedică la ăia de acuma, numai așa de-a dracu’!

 

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
02 octombrie 2026
02 octombrie 2026